Moment aniversar la RunFest Half Marathon 2015 - Pădurea Băneasa

     RunFest Half Marathon reprezintă un eveniment pe care nu-l aveam, iniţial, prins în calendarul meu competiţional pe acest an. Dupa Ciucaş X3 îmi propusesem să mă concentrez exclusiv pe pregătirea cursei de maraton din 4 octombrie, de la M.I.B, aşa că nu-mi mai planificasem nimic altceva. Mai mult, RunFest-ul venea la doar o săptămână după Ciucaş şi cu două înainte de M.I.B., un motiv în plus să nu îl iau în seamă. Pe de altă parte, aveam în plan ca în weekendul cu 19-20 septembrie, să alerg o distanţă de cel puţin 21 km pe plat, având în vedere faptul că, în ultimele multe luni, alergările lungi pe plat nu prea se mai regăsiseră în programul meu de pregătire iar cei 42 km de la M.I.B. urmau să se desfăşoare doar pe plat.
     În acest context, am primit o invitație imposibil de refuzat: Călin Novăcescu - ambasador al evenimentului Baneasa RunFest Half Marathon 2015 - m-a invitat să fac parte din echipa alături de care urma să participe la această competiție. Călin Novăcescu este cel alături de care am început să alerg în primăvara anului 2014 și, mai mult, este cel alături de care am alergat prima cursă din viața mea, cu exact un an în urmă, tot aici, la Băneasa RunFest. Era, așadar, un moment aniversar care merita să fie marcat așa cum se cuvine. Deși nu eram complet recuperat după Ciucaș, am acceptat invitația lui urmând să abordez cursa doar ca un antrenament pentru Maratonul de la București.

      Ziua de 20 septembrie se anunța a fi neobișnuit de călduroasă pentru acest anotimp, venind după o perioadă caniculară. Nu îmi făceam însă prea mari probleme legate de temperatură, în condițiile în care noi urma să alergăm aproape întreaga cursă prin pădure. O pădure în care alergasem de mai multe ori în ultimul an și pe care o cunoșteam, în concluzie, destul de bine. Startul cursei era programat pentru ora 11.00, un moment al zilei în care soarele ardea deja destul de puternic. Ne-am aliniat la start și, din motive pe care nu le știu, acest moment s-a mai amânat cu vreo 20 de minute timp în care soarele își făcea de cap cu noi. Momentul startului a fost ca o eliberare pentru că, în sfârșit, intram în pădure, la umbră.
      Perioada secetoasă, premergătoare acestei zile, a făcut ca solul în pădure să fie deosebit de tare, pământul fiind uscat de secetă. De asemenea, mult praf se ridica în aer de la antealergători așa încât atmosfera nu era chiar cea la care visasem. Am abordat starul cu prudență, fără a mă avânta prea mult. Pentru prima dată, după foarte mult timp, am alergat cu muzică în căști, pentru a menține un bpm constant și... pentru a-mi ocupa timpul. Totul a decurs în mod liniștit până pe la km 6 unde, pe o distanță de aproximativ un km, traseul ieșea din pădure și traversa o pajiște expusă complet soarelui. A fost un segment pe care nu l-am gestionat foarte bine și mi-a cam tăiat tot elanul. Soarele puternic, aerul foarte cald, praful, terenul foarte uscat și denivelat m-au cam tăiat și, sincer să fiu, nu prea am mai reușit să-mi revin pe tot parcursul restului de cursă. Am tras foarte greu de mine iar după km 15 am avut chiar segmente de traseu pe care am simțit nevoia să merg.
      Chiar dacă punctele de hidratare nu au lipsit, totuși faptul că acestea nu au avut și isotonic (un mare minus pentru organizatori pe o asemenea căldură), precum și lipsa de energie pe care o resimțeam, m-au demoralizat așa încât, cel puțin în a doua jumătate a cursei tot ce am făcut a fost doar să aștept să se termine odată acest traseu.
      Dupa 2 ore și 22 de minute - un timp neverosimil de lung pentru așteptările mele - am reușit să termin cursa având picioarele foarte obosite și aflate la limita contracturilor musculare. Am simțit în această stare atât oboseala după Ciucaș, de care încă nu scăpasem, dar și lipsa cvasicompletă a rulajului pe plat din ultimele luni. O cursă pe care o începusem într-un ritm care îmi dădea speranțe că voi termina bine sub 2 ore, s-a transformat în cel mai lung semimaraton pe care l-am alergat, vreodată, până acum.
      Nu am fost deloc satisfăcut de prestația mea la acest eveniment, însă cred că mi-a prins bine în perspectiva Maratonului pe care aveam să-l alerg peste 2 săptămâni. M-am bucurat, totuși, de semnificația aniversară a evenimentului, de reîntâlnirea cu primul meu mentor într-ale alergării dar și cu ceilalți din echipa lui, pe care îi cunoșteam de la UrbanFest și de la Sala de Fitness Dinamo, de reîntâlnirea cu Norocel, cu Laurențiu Moga și cu Cristina Costiniu, dar și de masajul pe care l-am primit la finalul cursei și care m-a ajutat să nu mă resimt foarte tare în orele care au urmat.
      Aceasta a fost istoria celei de-a 16-a curse din cariera mea de alergător, una mai puțin plăcută din punct de vedere al prestației dar având o puternică semnificație prin faptul că a marcat trecerea primului an din momentul în care am participat la prima mea competiție de alergare.