Marea imBULZeala - Atinge Omu 2017

Pentru al 3-lea an consecutiv am cedat instinctelor mele gurmande si m-am inscris la cea de-a 3-a editie a cursei "Atinge Omu", pentru a ma imBULZi si eu, la final, la traditionala masa ciobaneasca: bulz si jintita. Cursa aceasta iese, cumva, din peisajul curselor de trail running de la noi prin atmosfera sa unica si originalitatea meniului de la final. In primul rand, este o cursa fara timp limita de final, insa cu un timp intermediar in vf. Omu. Apoi este o cursa mentinuta intentionat cu un numar mic de participanti, asa cum aveam sa aflu acum de la Geo, organizatorul ei, pentru a-i mentine caracterul intim al atmosferei. "Imi place sa vad ca oamenii vin aici si stau de vorba unii cu altii, stau la povesti... alergarea este mai mult un pretext pentru a ne aduna impreuna ca niste prieteni, si a ne bucura de faptul ca ne-am reintalnit". Si exact asta reuseste sa faca. Cei mai multi dintre alergatori sunt aceiasi, de toate cele 3 editii incoace. Cu mici diferente.

Cu toate acestea, "Atinge Omu" ramane o cursa montana care, chiar daca e pe distanta de cros (13 km anul acesta), se remarca prin diferenta de nivel mare (aprox. 1000 m D+), ascensiunea abrupta spre varful Omu si segmentele alergabile in mare viteza pe intoarcerea de la Omu la Pestera. De asemenea, se remarca si prin desfasurarea ei integral in golul alpin (alt. 1600-2500 m). Aceste caracteristici o fac sa fie spectaculoasa si unica in peisajul curselor montane de la noi, dar in egala masura accesibila si celor mai putin initiati in alergare montana, datorita distantei scurte.

Anul acesta am venit insotit la "Atinge Omu" de doua membre ale grupului Be fit! - Luiza si Carmen - care si-au stabilit obiective ambitioase in acest an: Cozia Trail Run (30 km), 7500 (45 km), X2, Ciucas X3 (42 km). Pentru ele dar si pentru mine, aceasta cursa a fost doar o etapa din programul de antrenament desfasurat pentru a face fata adevaratelor provocari din acest an. 

Am venit la Pestera inca de vineri seara (9 iunie) dornic sa prind macar 2 nopti de somn aici, la munte, la aer curat. Si chiar am dormit lemn in prima noapte dupa care m-am trezit mai odihnit ca oricand. Dupa un mic dejun compus din cafea si banana, am mers sa-mi iau numarul de concurs. La ora 10:30 fix, am luat startul alaturi de Luiza si Carmen, cea de-a doua aflandu-se pentru a doua oara la acest eveniment, dupa ce anul trecut experimenta pentru prima data in viata ei, parcurgerea unei curse montane. 

Nu eram pentru prima data in aceasta formula, in Bucegi. Cu doua saptamani in urma parcursesem alaturi de Carmen si Luiza, acea bucla dureroasa de la proba de 45 km a cursei 7500: Gura Diham - Bucsoiu - Omu - Valea Cerbului - Gura Diham. Cu o saptamana in urma, alaturi de Carmen, parcursesem o alta tura dificila: Busteni - Jepii Mici - cab. Caraiman - Brana Caprelor - Crucea de pe Caraiman - Piatra Arsa - Cantonul Jepi - Jepii Mari - Busteni. Acum vroiam sa vedem la ce nivel suntem, in perspectiva viitoarelor curse. Ne-am stabilit ca target sa ajungem la vf. Omu in 1:30 h asa ca am tras destul de tare pe urcare. Si am reusit. In 1:28h Carmen si 1:36h Luiza. Iar pe coborare au scos sub o ora, Luiza fiind ceva mai rapida, dupa cum stiam deja, toti 3. Am terminat toti 3 cursa intr-un interval de 2 minute intre Carmen si Luiza, in mai putin de 2 ore si jumatate. Fetele s-au plasat pe locurile 7 si 9 la categoria open feminin - un rezultat pe care eu il calific drept remarcabil. Timpul realizat si pozitiile din clasament sunt foarte bune in raport cu experienta si pregatirea fetelor (sa nu uitam ca, de exemplu, Carmen a inceput sa alerge anul trecut iar in acest an parcurge primele ei curse montane). E adevarat ca au tras de ele la capacitate maxima iar Luiza imi martuirsea, la final, ca m-a injurat aproape tot drumul. "Nu am apucat sa vad nimic, niciun peisaj. Doar pietrele pe care calcam!". Nici Carmen nu statea mai bine. La fel ca si Luiza, nu apucase sa vada nimic intre crizele de astm si bila, in afara de locul in care punea piciorul. Eu personal nu am avut vreun target, altul decat cel stabilit pentru ele, asa ca m-am bucurat cat am putut de cele 2 ore si jumatate de traseu prin Valea Obarsiei si Omu. 

La finalul cursei am avut parte de ceea ce ma motivase cel mai mult sa revin aici: portia de bulz si jintita. O jintita mult mai consistenta si mai gustoasa decat cea din anii trecuti, insa bulzul mai putin reusit decat la editiile trecute. Si am mai avut parte de o dupaamiaza linistita, tihnita, in care m-am racorit cu o bere si m-am plimbat prin Valea Horoabei alaturi de Eliza, Carmen, Eva si Filip. 

Duminica dimineata am avut supriza sa constat ca am ceva probleme la genunchiul stang care nu prea mai raspundea la comenzi, fara insa sa ma doara. Cu toate acestea, am mai plecat intr-o tura de trekking de doar 10 km si vreo 700 m D+ alaturi de Carmen, din care au lipsit aproape complet segmentele de alergare pentru ca genunchiul avea propriile lui intentii care nu coincideau cu ale mele. Am fost, totusi, multumit ca am mai facut un traseu, profitand de faptul ca sunt la munte, in conditiile in care ocaziile in care pot sa ma antrenez pe munte, intr-un an, le pot numara pe degete.

Asadar am mai adaugat o cursa - a 31-a - in "palmaresul" meu de 3 ani incoace. O cursa usoara, frumoasa, scurta dar destul de intensa. Nu stiu daca voi mai reveni la anul aici pentru ca nu stiu ce obiective voi avea atunci si la ce curse imi voi propune sa particip. Insa e posibil ca, din cand in cand, atat timp cat voi mai putea, sa revin la Atinge Omu pentru a ma mai bucura de atmosfera extraordinara de aici si, bineinteles, de portia de bulz si jintita pe care nu o mai gasesc in alta parte.

De acum, gandurile mele se indreapta spre a doua cursa importanta a acestui an: Cozia Mountain Run (proba "lunga" - 30 km). Acolo echipa "Be fit!" se va deplasa in numar mult mai mare pentru ca, in afara de mine, vor veni si Camelia, Carmen, respectiv Luiza. Si sunt convins ca rezultatele vor fi pe masura valorii acestei echipe ;-)