Translate

marți, 1 mai 2018

PMTR 2018 - primul trail run dupa 10 luni de pauza

Dupa 10 luni de pauza datorata unei accidentari la genunchiul stang (fractura de menisc, atroza, ligamente franjurate etc.) si altor probleme cronice acutizate in ultimul timp, fiind - in plus - si nepregatit specific, am decis ca, pentru prima mea iesire intr-o competitie montana, sa aleg o cursa mai putin solicitanta, pe o distanta mai scurta si o diferenta de nivel moderata. Pusesem ochii inca de anul trecut pe competitiile din Piatra Mare asa ca am zis sa profit acum de ocazie si sa merg la Piatra Mare Trail Run (PMTR) - editia a 2-a (14 km, 1400m D+), mai ales ca, studiind profilul cursei, am vazut ca cea mai mare parte urma sa se desfasoare pe trasee pe care inca nu mai fusesem. Acum mi-am dat seama ca, de exemplu, pe vf. Piatra Mare (alt. 1844 m) nu am ajuns niciodata, desi am fost de multe ori in acel masiv. Dar pentru ca acel varf este in afara traseelor obisnuite, am renuntat de fiecare data sa urc acolo. 

Pentru ca decizia de a merge acolo a fost luata oarecum in pripa iar data competitiei (28 aprilie) coincidea cu minivacanta de 1 mai, nici nu mi-am pus problema de a ma caza in zona, ci mi-am propus sa ma duc la Dambu Morii in dimineata cursei si sa ma intorc acasa imediat dupa. Asa ca la sambata ora 5:00 mi-am incarcat familionul (Eva, Filip si Eliza) in masina si am pornit spre Dambu Morii. Ei urmau sa ramana in zona de start, la picnic, pana spre dupaamiaza cand urma sa revin eu.


Inainte de 8 am ajuns in zona de start. Atat de devreme incat nici organizatorii nu aparusera inca si am colindat un pic pe acolo pana sa-mi dau seama ce se intampla. Organizarea s-a pus la punct in 5 minute din momentul in care intreaga echipa a ajuns la locul startului (ora 8:00) asa ca in scurt timp mi-am luat numarul si m-am pus pe asteptat venirea orei startului, adica ora 10:00. Vremea era absolut superba si temperatura cu mult mai mare decat m-as fi asteptat. Locul s-a animat in scurt timp cu cei 100 de participanti care urmau sa ia startul. Dupa o scurta sedinta tehnica, ne-am aliniat la start si marturisesc faptul ca aveam destul de multe emotii vazandu-ma in postura de a porni, dinnou, intr-o cursa. La ora 10 fix s-a dat startul care, dupa vreo 200 de metri de fals plat pe iarba, s-a incadrat pe o urcare sustinuta spre traseul de sub Sirul Stancilor. 

Sirul Stancilor este un traseu care reprezinta o provocare chiar si pentru alergatorii montani experimentati. Avusesem eu ceva banuieli legate de parcurgerea unei diferente de nivel semnificative intr-un interval de distanta relativ scurt, care aveau sa mi se confirme o data cu parcurgerea acestei portiuni. Astfel, dupa o ora de la start, catarandu-ma cu limba scoasa de un cot, am constatat ca intr-un segment lung de doar 3,5 km, parcursesem deja o diferenta pozitiva de nivel de 700 m, ceea ce seamana mai mult cu un vertical race. Si, vorba Roxanei Siboiu pe care am reintalnit-o dupa finishul cursei: acel segment de traseu mi-a reamintit de senzatiile traite pe Bucsoiu, la "7500".

Dupa Sirul Stancilor panta s-a mai domolit si am ajuns la Cabana Piatra Mare (primul check point) in 1h36min. (baremul era de 1:55). A fost locul unde am resimtit cel mai tare efortul depus pana in acel punct de pe traseu, nepregatirea si neadaptarea pentru ascensiune. Dupa ce mi-am potolit greata, am pornit spre varful Piatra Mare - cel de-al doilea check point - unde am ajuns dupa 2h11min. de la start (barem2h35min). De aici am intrat pe prima coborare a zilei, spre cascada Tamina, pana la limita golului alpin insa bucuria a fost de scurta durata pentru ca partea cea mai abrupta a coborarii a trebuit urcata la loc, conform configuratiei traseului.

Intoarcerea la Cabana Piatra Mare (linia de finish) pe sub Piatra scrisa era perfect alergabila asa ca i-am dat si eu cat am putut in conditiile in care genunchiul despre care vorbeam mai sus ma deranja din ce in ce mai mult. Am terminat cursa in 3h12min (barem maxim: 4 ore) si am zabovit vreo ora pe langa grupul Roxanei Siboiu in care era si Adriana Lupa impreuna cu fiica si cumnata sa, venite in zona, la drumetie. Organizatorii ne-au dat o fasole la ceaun absolut delicioasa, la care fierbeau de zor  la un foc de lemne langa ruinele fostei cabane. 

Clipele de ragaz mi-a permis sa rememorez multele momente petrecute de-a lungul timpului in acest loc, chiar si de pe vremea existentei fostei cabane. Vremea era, in continuare, deosebit de frumoasa asa ca am ramas pret de o ora sa admir peisajul si sa ma bucur de senzatiile de dupa cursa. Imaginea acestui platou pare ca s-a schimbat destul de mult de la ultima mea vizita pe aici. Din varful Piatra Mare putusem sa admir, in toata splendoarea lor, Bucegii, Postavarul si Ciucasul. De aici, de la cabana, cel mai bine se vede Brasovul si imi aduc aminte de o anumita noapte de iarna geroasa de acum mai bine de 20 de ani, in care pareau ca se contopesc luminile stelelor cu cele ale orasului de la poalele Tampei.

Mi-a placut foarte mult si imaginea Cabanei Piatra Mare - cea de acum - care are un aer foarte prietenos si este bine ingrijita si gospodarita de catre actualii administratori - oameni foarte draguti care ne-au facut sa ne simtim foarte bine in scurta sedere din aceasta zi, in zona liniei de finish. Practic, au gazduit intregul evenmient, exceptand startul din Dambu Morii, si era vizibila preocuparea lor de a ne face pe toti sa ne simtim cat mai bine. De altfel, intreaga organizare a fost foarte buna iar arbitrii de pe traseu, niste oameni extraordinari pe care nu pot decat sa-i apreciez si sa-i respect foarte mult pentru atitudinea lor, indrumarile date si vorbele frumoase si de incurajare pe care ni le adresau. I-am revazut, apoi, la finish, amestecati in aceasta adunare de iubitori ai muntelui si ai sportului montan, le-am ascultat istorisirile, sfaturile, explicatiile si am trait asa, un sentiment de melancolie aducandu-mi aminte de toate momentele din trecut in care regaseam aceasta atmosfera unica pe care iubitorii de munte o creeaza pe langa cabanele astea la care nu ajungi decat daca te incumeti sa o iei la picior pe trasee nu tocmai usoare.

Trebuie sa recunosc ca m-am resimtit destul de mult, fizic, dupa cursa. Mai intai, cand am vrut sa ma ridic din iarba si mi s-au contractat toti muschii coapselor. A fost nevoie sa mai raman jos minute bune, timp in care m-am apucat sa-mi masez serios muschii pentru a ma putea ridica.  Apoi m-am resimtit pe coborarea pe Drumul Familiar, pana in Dambu Morii (aprox 7 km), un traseu 100% alergabil insa pe care l-am parcurs abia intr-o ora pentru ca genunchiul stang imi dadea seme serioase de slabiciune.

La ora 4 dupaamiaza eram in Dambu Morii unde am mai stat  pret de vreo inca doua ore cu kinderii la picnic, pe malul paraului, profitand de vremea care parea sa fie de mijloc de vara, nu de sfarsit de aprilie. 

Ca o concluzie, a fost o cursa foarte frumoasa care merita facuta si pe care o recomand cu multa caldura oricui. Nu este chiar atat de usoara pe cat ai fi tentat sa crezi, peisajele sunt superbe, locurile parcurse de traseu sunt dintre cele mai frumoase din acest masiv iar organizatorii si gazdele de la Cabana Piatra Mare sunt fantastici. Pentru mine, personal, aceasta a 32-a cursa din "cariera" mea a fost una deosebit de importanta pentru ca mi-a dat un imbold important de a ma reapuca de antrenamentele specifice si de a-mi contura mai clar obiectivele pentru acest an. Urmeaza "Legendele Nemirei", in iulie si Iezerul in toamna, dar si 1-2 curse pe distanta mai scurta si, sper eu, tot in locuri pe cat de putin popularizate sau cunoscute, pe atat de frumoase.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Spune-ti parerea! Iti voi raspunde in scurt timp.