Traseu: Gura Diham - Poiana Izvoarelor - Pichetul Rosu - La Prepeleac - Piciorul Bucsoiului - Braul Caprei - Valea Malaiesti - Hornul Mare - Vf. Omu - Valea Cerbului - Gura Diham
Distanta: aprox. 27 km
Diferenta de nivel: 1990 m D+
Timp de parcurgere: 12 ore 30 min.
Ideea unei ture de trekking pe abruptul nordic al Bucegilor imi incoltise in minte de mai mult timp insa nu ma decisesem exact asupra traseului. Pana la urma, mi l-am creionat in minte si nu am mai asteptat decat ocazia de a-l parcurge. Aveam in minte sa cuprind intr-o singura tura tot ce are abruputul nordic mai frumos: Bucsoiu, Braul Caprei, Hornul Mare, Culmea Tiganesti cu Sfinxul Scarii, Padina Crucii, Malaiesti si intoarcere in Gura Diham prin Diham. O tura destul de lunga, cu o distanta pe care o estimam undeva la 30 km (pe urma mi-am dat seama ca, de fapt, depaseste probabil aceasta lungime).
Am anuntat evenimentul pe pagina Grupului "be IN shape!", pentru data de 12 august, dorind sa impart cu mai multi bucuria si frumusetea unei asemenea experiente dar nu s-a inscris decat Irina initial, insa pana la urma am plecat in aceasta tura cu Georgiana, Gabi Braga si cu Dan (un participant ad-hoc pe care l-am cunoscut abia la startul turei). Niciunul dintre ei nu mai fusese pe acest traseu, niciunul nu era cu prea multa experienta montana. Ma bazam insa, cel putin in ceea ce-i priveste pe Gabi si pe Geo, pe forma lor fizica dobandita la Orele de miscare ale grupului nostru, cat si la competitiile de triatlon la care ei obisnuiesc sa participe.
Incarcati cu nerabdare si entuziasm, am plecat - eu si Gabi - duminica dimineata, la ora 5, din Bucuresti. Combinatia de lipsa de somn cu statul in dreapta soferului a facut sa atipesc minute bune pe drum, insa asta mi-a prins bine pentru ca ma simteam in forma in momentul in care am ajuns la Gura Diham, putin dupa ora 7:00. Nu dupa mult timp a ajuns acolo si restul grupului, adica Geo si Dan iar la ora 8:00 am pornit pe traseul spre Poiana Izvoarelor - primul reper din traseul nostru.
Prima pauza am luat-o la Poiana Izvoarelor, acolo unde eu mi-am incarcat si recipientele cu apa pentru ca urma sa nu mai gasim asa ceva pe parcursul celei mai mari parti de traseu. Apoi ne-am continuat drumul spre Pichetul Rosu si de acolo spre Prepeleac de unde urma sa escaladam o buna parte din Bucsoiu.
Urcusul pe Bucsoiu a fost, asa cum ma asteptam, lent si anevoios, cu portiuni tehnice si teren dificil, la fel cum il stiam dintotdeauna. Pe piciorul Bucsoiului am facut, la un moment dat, o pauza mai mare cand am iesit un pic din traseu si ne-am dus pe o creasta mai ingusta ca sa admiram peisajul de acolo. Spre bucuria tuturor, acolo am gasit si flori-de-colt care au avut parte de o adevarata sesiune de shooting. Dupa minute bune de repaus, ne-am reluat drumul pe creasta Bucsoiului, pana la intersectia cu traseul prin Braul Caprei de unde ne-am lasat pe versantul vestic al acestuia, spre Caldarea a 2-a glaciara a Vaii Malaiesti. Traseul acesta prin Braul Caprei l-am mai parcurs o singura data in viata mea, in urma cu mai bine de 10 ani, si ramasesem cu amintiri foarte placute legate de peisajele pe care le ofera, amintiri care nu mi-au fost inselate, mai ales ca am avut parte si de o vreme foarte buna, asa cum indicasera si prognozele meteo.
Din caldarea a 2-a a Bucsoiului, am pornit fara prea mult entuziasm (eu) spre Hornul Mare Malaiesti, dat fiind faptul ca am realizat ca sarisem bine din programul pe care mi-l propusesem pentru acea zi. Hornul a fost mai greu de escaladat acum, vara, decat in urma cu 2 ani cand am participat la "Transylvania 30K" si l-am urcat pe zapada, cu snow line-urile in picioare. Terenul foarte inclinat, pietros si alunecos ingreuna mult inaintarea si ne-a solicitat destul de mult asa incat, atunci cand am ajuns in Saua Hornului, eram toti destul de obositi. A urmat o pauza ceva mai lunga in care am stat sa calculam sansele de a mai ajunge pe lumina in Gura Diham, urmand traseul pe care ni-l propusesem pentru acea zi: Culmea Tiganesti, Lacul Tiganesti - Padina Crucii - Malaiesti - Diham - Gura Diham. Era ora 15:30 si mi-am dat seama ca numai la un ritm de cursa montana ar mai fi fost posibil sa ajungem inainte de lasarea intunericului in parcarea din Gura Diham, asa incat am decis acolo schimbarea traseului: Cabana Omu - Valea Cerbului - Poiana Costilei - Gura Diham.
La Cabana Omu am facut un popas ceva mai lung pentru ca nu puteam rata sansa de a ma delecta cu celebra ciorba de legume de acolo. La ora 17:30 am parasit Cabana si am inceput sa coboram prin Valea Cerbului, ultimul segment al traseului nostru din acea zi. O coborare interminabila, parcursa cu grija de a nu ne apuca intunericul prin padure. Cu toata preocuparea noastra de a ajunge pe lumina la baza, nu am putut sa nu pierdem minute bune pentru a admira si fotografia caprele negre coborate in traseul turistic, de care am reusit sa ne apropiem chiar si la cativa metri. Pareau mult prea obisnuite cu prezenta oamenilor si nu aveau decat grija de a pastra o anumita distanta de siguranta intre ele si noi, fara insa sa se sperie ori sa o ia la fuga.
Dupa Poiana Costilei, ne-am agitat putin ca sa gasim scurtatura catre Gura Diham, pe care se alearga la cursa montana "Marathon 7500" si care ne-ar fi scutit de vreo 3-4 km in plus, dintre care vreo 2 pe asfalt. Din fericire, a fost usor de gasit intrucat marcajul se pastrase de la ultima cursa asa ca am pornit intr-o coborare destul de accentuata, pe care nu m-am putut abtine sa nu si alerg putin, in amintirea celor doua curse la care am participat aici in anii trecuti. La final, a trebuit sa traversam paraul din Gura Diham, prin apa pentru ca nu mai exista podet, asa ca ne-am racorit picioarele dupa cele 12 ore si jumatate de traseu. Eram toti obositi insa bucurosi ca terminasem pe lumina o tura dificila si lunga dar care ne-a oferit peisaje incredibile, asa cum numai pe abrupturile nordice ale Bucegilor poti vedea.
Am ramas cu un oarecare regret legat de faptul ca nu am revazut culmea Tiganesti si nu am mai trecut nici pe la cabana Malaiesti de unde, cand eram in drumul spre Prepeleac, se retrageau muntzomani cu chitari in spate (marturie a ceea ce se intamplase acolo sambata seara) insa mi-am propus ca, urmatoarea tura in care voi mai avea ca obiectiv abruptul nordic, sa o fac doar stand cu cortul cel putin o noapte, la Malaiesti, astfel incat sa ma bucur si seara de atmosfera de la Cabana, dar sa parcurg si pe indelete si fara sa ma grabesc, tot ceea ce imi doresc sa vad in aceasta parte mai putin umblata dar foarte spectaculoasa a Bucegilor.
Pe de alta parte, am ramas si cu satisfactia enorma de a fi adus aici, in aceste locuri atat de apropiate de sufletul meu, oameni care merita sa le vada si care stiu sa se bucure de ele la fel de mult ca si mine: Geo si Gabi Braga. Pentru ei, aceasta este, probabil, una dintre experientele montane de referinta de acum incolo, care stiu ca le-a starnit interesul si dorinta de a merge si in alte ture de trekking, in viitor.
Prima pauza am luat-o la Poiana Izvoarelor, acolo unde eu mi-am incarcat si recipientele cu apa pentru ca urma sa nu mai gasim asa ceva pe parcursul celei mai mari parti de traseu. Apoi ne-am continuat drumul spre Pichetul Rosu si de acolo spre Prepeleac de unde urma sa escaladam o buna parte din Bucsoiu.
Urcusul pe Bucsoiu a fost, asa cum ma asteptam, lent si anevoios, cu portiuni tehnice si teren dificil, la fel cum il stiam dintotdeauna. Pe piciorul Bucsoiului am facut, la un moment dat, o pauza mai mare cand am iesit un pic din traseu si ne-am dus pe o creasta mai ingusta ca sa admiram peisajul de acolo. Spre bucuria tuturor, acolo am gasit si flori-de-colt care au avut parte de o adevarata sesiune de shooting. Dupa minute bune de repaus, ne-am reluat drumul pe creasta Bucsoiului, pana la intersectia cu traseul prin Braul Caprei de unde ne-am lasat pe versantul vestic al acestuia, spre Caldarea a 2-a glaciara a Vaii Malaiesti. Traseul acesta prin Braul Caprei l-am mai parcurs o singura data in viata mea, in urma cu mai bine de 10 ani, si ramasesem cu amintiri foarte placute legate de peisajele pe care le ofera, amintiri care nu mi-au fost inselate, mai ales ca am avut parte si de o vreme foarte buna, asa cum indicasera si prognozele meteo.
Dupa Poiana Costilei, ne-am agitat putin ca sa gasim scurtatura catre Gura Diham, pe care se alearga la cursa montana "Marathon 7500" si care ne-ar fi scutit de vreo 3-4 km in plus, dintre care vreo 2 pe asfalt. Din fericire, a fost usor de gasit intrucat marcajul se pastrase de la ultima cursa asa ca am pornit intr-o coborare destul de accentuata, pe care nu m-am putut abtine sa nu si alerg putin, in amintirea celor doua curse la care am participat aici in anii trecuti. La final, a trebuit sa traversam paraul din Gura Diham, prin apa pentru ca nu mai exista podet, asa ca ne-am racorit picioarele dupa cele 12 ore si jumatate de traseu. Eram toti obositi insa bucurosi ca terminasem pe lumina o tura dificila si lunga dar care ne-a oferit peisaje incredibile, asa cum numai pe abrupturile nordice ale Bucegilor poti vedea.
Pe de alta parte, am ramas si cu satisfactia enorma de a fi adus aici, in aceste locuri atat de apropiate de sufletul meu, oameni care merita sa le vada si care stiu sa se bucure de ele la fel de mult ca si mine: Geo si Gabi Braga. Pentru ei, aceasta este, probabil, una dintre experientele montane de referinta de acum incolo, care stiu ca le-a starnit interesul si dorinta de a merge si in alte ture de trekking, in viitor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Spune-ti parerea! Iti voi raspunde in scurt timp.