Translate

luni, 15 octombrie 2018

Iezer Papusa Trail Race 2018 - Mai aproape de cer

    Undeva in jumatatea estica a Carpatilor Meridionali, se afla un masiv muntos - Iezer Papusa - mai putin popular si colindat, fiind eclipsat de catre mult mai celebrii sai vecini: Piatra Craiului si Fagaras. Totusi acest masiv nu este mai putin spectaculos prin peisajele pe care le ofera si nici mai putin impunator prin altitudinile sale: Varful Rosu - 2469 m, Varful Iezerul Mare - 2462 m, Varful Iezerul Mic - 2409 m sau Varful Papusa - 2391 m.
    Inaintea evenimentului care a ocazionat aparitia acestui articol, mai vizitasem Masivul Iezer Papusa doar de doua ori in viata mea, cu mai bine de 10 ani in urma, de fiecare in zona lacului Iezer si portiunea de creasta cuprinsa intre Vacarea si Iezerul Mare. Suficient insa ca sa imi ramana adanc intiparite in memorie niste peisaje superbe pe care le-am intalnit in turele respective.

     Abia in anul 2016 cineva a organizat aici, pentru prima data, o cursa de alergare montana si inca de atunci imi propusesem sa particip la aceasta cursa pentru ca imi doream foarte mult sa ma reintorc in acesti munti. Si iata ca in acest an am reusit sa ma si inscriu la una dintre probele competitiei, respectiv Semimaraton 24 km. Aveam ceva emotii legate de vreme avand in vedere faptul ca evenimentul era programat sa aiba loc in ultimul weekend al lunii septembrie (pe 29.09) coroborat cu faptul ca se urca pana la aproape 2400 m alt. insa toamna aceasta se dovedeste a fi una mai frumoasa chiar decat vara acestui an asa incat, dupa cum veti vedea, vremea a fost destul buna pentru cursa, luand in considerare si altitudinea la care s-a desfasurat o buna parte din aceasta (aproape jumatate, la peste 2000 m alt.)


     Am plecat din Bucuresti spre Leresti chiar in dimineata cursei, la ora 5:00, dupa foarte putine ore de somn, asa cum am facut, de altfel, la toate cursele din acest an. Am prins un rasarit absolut superb aproape de Campulung Muscel iar pe la ora 8 fara vreun sfert eram deja la Cabana Voina si, asa cum am facut la cursa din Nemira, am mai tras o motzaiala scurta in masina inaintea startului pentru ca nevoia de somn era una uriasa.

      Cabana Voina - Gainatul Mare
     La Ora startului, la Leresti, erau in jur de 6 grade insa era soare iar vantul nu sufla deloc asa ca mi-am luat pe mine doar un tricou si o vesta tehnice, foarte subtiri, plus compresiile pentru brate. Am renuntat la rucsac si mi-am luat doar centura de hidratare de care am agatat si foitza de ploaie desi nu se anuntau precipitatii cel putin pentru prima jumatatea a zilei.

    La start, foarte putina lume. Cursele cu putini participanti au o frumusete a lor, aparte, pentru ca nu apare acea senzatie de depersonalizare, ba chiar este o atmosfera asa, mai intima. Este ceea ce am regasit de fiecare data la Atinge Omu si la prima participare de la Macin Maraton. Asta creeaza o apropiere mai mare intre participanti si chiar un sentiment de solidaritate si coeziune foarte frumos si foarte puternic. Din pacate insa, asemenea curse raman in zona limitrofa subzistentei ca eveniment, fiind sustinute mai degraba de pasiunea organizatorilor decat de buget.  Culmea este ca aici, la Iezer, am avut parte si de cel mai consistent kit de participare: 2 sacose cu diverse articole si produse, semn ca organizatorul s-a zbatut sa aduca sponsori si incearca din rasputeri sa creasca evenimentul. Si va spun din suflet ca este un eveniment care merita sa creasca si sa devina mult mai popular pentru ca, din punct de vedere al organizarii, se poate include in topul competitiilor de alergare montana din Romania.

    Startul s-a dat la ora 9 fix si s-a pornit destul de tare avand in vedere ca prima portiune de aproape un kilometru inseamna o coborare pe asfalt, spre sud, pana cand se iese prin stanga, pe drumul forestier din Valea Larga - un fals plat foarte accesibil. Insa dupa aprox. 1,5 km, se iese de pe drumul forestier si incepe o portiune de urcare abrupta pe un versant ce duce spre Gainatul Mare, la altitudinea de 1800 de metri. Este o urcare anevoioasa prin padure, lunga de vreo 3,5 km in care se parcurge o diferenta de nivel de 800 m (in conditiile in care toata cursa are o diferenta de nivel in urcare de 1600 m). 

     Ca de obicei, pe aceasta portiune m-am miscat cel mai bine, depasind vreo 10 concurenti sau chiar mai multi insa trebuie sa recunosc ca, pe la 1600 m alt. ma ardeau muschii bratelor si incepusera sa-mi amorteasca degetele de la maini din cauza efortului presupus de utilizarea betelor de trekking, Intr-o ora si 30 de minute de la start parcursesem deja 6 km cu o vreo 900 m D+ si (cu exceptia bratelor care nu prea ma mai ascultau) ma simteam foarte bine. Portiunea de padure fusese destul de obositoare insa de la cota 1600 m, odata iesit in golul alpin, starea s-a schimbat fundamental pentru ca era peisajul care ma alimenta cu energie. Si credeti-ma ca, daca ai parte de vreme buna asa cum avusesem eu pana in acel moment, este un peisaj care iti taie respiratia prin frumusetea lui. Practic, din orice punct al culmii montane din zona golului alpin, vezi intreaga creasta a masivului, care se desfasoara sub forma de semiluna in jurul Voinei, semiluna impartita in doua de acel picior montan  care poarta numele de Plaiul lui Patru si care coboara din varful Batrana (2341 m) pana fix in Voina, si pe care, de altfel, urma sa cobor si eu in cadrul probei de semimaraton.

     Gainatul Mare - Papusa - Batrana
     Dupa punctul de alimentare din Gainatul Mare, panta se mai potoleste pentru vreo 2-3 km ceea ce mi-a permis sa-i "dau talpa" alturi de alti doi concurenti de la aceeasi proba. A fost si perioada de timp cu cele mai bune conditii pentru alergare intrucat ca era soare si o temperatura numai buna pentru alergare la altitudine. Conditiile insa s-au schimbat cand am inceput ascensiunea varfului Papusa, adica intre cota 2100 si 2390 m pentru ca norii au acoperit cerul, s-a facut foarte frig iar peste altitudinea de 2200 m culmea era acopertia de ceata. De la Papusa, vreme de multi kilometri, pana am inceput coborarea pe Plaiul lu Patru, am avut parte de ceata, un vant nu foarte puternic dar taios si rece si o temperatura ce oscila in jurul valorii de 0 grade Celsius. Trebuie sa spun ca a fost pentru prima data in istoria curselor mele montane in care mi-a fost cu adevarat frig. Eram imbracat subtire, cu doar 2 straturi tehnice foarte subtiri si fara maneci ci doar cu acele compresii care insa nu asigura nicio termoizolatie. Frigul a facut ca mainile sa-mi amorteasca destul de puternic iar muschiii picioarelor sa mi se blocheze si sa nu mai lucreze asa cum trebuia.

Din varful Papusa (km 10) ne-am angajat intr-o coborare prin Spintecatura Papusii unde am avut parte de un peisaj destul de salbatic, cu multe lespezi de piatra si stancarii pravalite, care semana foarte mult cu unele portiuni din Fagaras sau chiar Retezat. Ceata, din pacate, devenea tot mai densa iar din varful Tambura (2255 m) si pana sub Batrana (aprox. 2300 m), adica vreo 4 km care erau aproape plati si foarte alergabili, am bajbait si abia m-am tarat din cauza cetzei dense care nu-mi permitea deloc sa ma orientez in alergare. Este absolut laudabila insa frecventa cu care a fost aplicat marcajul de catre organizatori pe aceasta portiune de teren astfel ca, in ciuda cetei care limita foare mult vizibilitatea, nu m-am abatut nici macar un singur metru de la traseu. Mai mult, voluntarii organizatorilor patrulau cu motocicletele off-road si cu bicicletele pe aceasta portiune de traseu pentru a se asigura ca toti participantii sunt ok si nu se rataceste nimeni. Mai mult chiar, fiecare iti dadea o serie de repere de orientare care insemnau un ajutor in plus in afara urmaririi marcajului. Viteza foarte mica de deplasare cauzata de ceatza densa, a facut sa resimt foarte acut frigul, mai ales la nivelul membrelor. Ma dureau atat bratele cat si picioarele iar ochii imi lacrimau din cauza vantului rece.

     Batrana - Plaiul lui Patru - Cabana Voina
     De la checkpointul de sub Batrana (km 16) mai erau doar 8 km, toti de coborare (aprox. 1400 m D-) care, teoretic, ar fi trebuit sa-i parcurg in maxim o ora. Maxim! Din pacate, acest segment de traseu l-am coborat in mod lamentabil, in 90 de minute in care am fost depasit de foarte multi alergatori din acel motiv care m-a determinat sa iau hotararea de a nu mai participa la probe mai lungi de semimaraton: genunchiul stang. Coborarea aceasta, pe Plaiul lui Patru, este poate cea mai alergabila din tot ce am vazut eu, pana acum, la toate cursele pe la care am mai participat. Insa este destul de abrupta data fiind diferenta mare de nivel negativa care trebuie parcursa, ori genunchiul meu cu artroza si menisc de grad III o resimtea intr-o maniera extrem de acuta care imi provoca perceperea vizuala a stelutelor verzi ce imi jucau in fata ochilor, de durere. Ma opream de nenumarate ori, imi masam genunchiul si porneam iar la vale. A fost pentru prima data cand m-am trezit injurand cu naduf, din cauza durerii care ma naucea. 

    Iar colac peste pupaza, in zona de vegetatie forestiera am parcurs si un segment in care drumul era complet acoperit de trunchiuri de arbori prabusiti haotic - un peisaj ce parea rezultatul unei vandalizari iresponsabile a padurii. Erau sute de copaci taiati haotic si prabusiti la fel de haotic, care blocau complet drumul astfel ca trebuia sa te strecori printre trunchiurile si crengile/ramurile lor. Nu mai exista niciun reper si niciun marcaj si m-am orientat exclusiv dupa principiul ca, probabil, trebuie sa merg la vale. Am coborat asa, sarind peste copaci cazuti pana am depasit acea zona vandalizata, dupa care am regasit drumul forestier care de aceasta data era mult mai abrupt - o bucurie in plus pentru mine si pentru genunchiul meu. 

    Ultimul kilometru a fost un fals plat pe care am alergat usor iar dupa exact 5 ore si 30 de minute de la start, treceam linia de finish care incheia un traseu de 24 km si 1600 m D+ (plus 1600 m D-, evident, pe care eu i-am resimtit mult mai mult decat pe cei cu D+)

     La finish mi-am potolit foamea cu un bulz pregatit de organizatori, m-am hidratat bine si m-am schimbat de haine, dupa care am mai ramas vreme de vreo 2 ore in zona liniei de finish, am mai baut o cafea apoi m-am urcat in masina si m-am reintors in Bucuresti.


       Concluzii
     Iezer Papusa Trail Race este o cursa foarte frumoasa, cu un traseu alergabil intr-un procent foarte mare - e una dintre cele mai alergabile curse montane dintre cele 34 pe care le-am parcurs pana in prezent. Se pot scoate timpi foarte buni aici, daca se urca bine. 
     Organizarea este impecabila! Si cu asta cred ca am spus totul. Voluntari foarte activi, puncte de hidratare/alimentare exact acolo unde trebuie, informatii foarte corecte si utile primite in punctele de control, traseul marcat exemplar... ce sa mai! Am doar cuvinte de lauda pentru cei care au initiativa organizarii acestei curse care merita mult mai multa popularitate si o participare mult mai numeroasa.  
     Si nu doar din punct de vedere al organizarii merita asta. Zona este una spectaculoasa care trebuie cunoscuta, vazuta, strabatuta. Eu unul stiu sigur ca ma voi reintoarce anul viitor aici, cand vreau sa organizez o tura de trekking cu membrii grupului "be IN shape!" in acest masiv de o frumusete aparte. Asadar, recomand din tot sufletul atat participarea la oricare dintre probele din cadrul Iezer Papusa Trail Race cat si vizitarea zonei prin organizarea unor ture de trekking/hiking in acest masiv.
     Cat despre mine, in ciuda problemelor pe care le-am intampinat pe traseu, pot spune ca m-am bucurat pe deplin de aceasta experienta si mai ales de reintalnirea cu Muntii Iezer Papusa si de descoperirea unei zone a masivului care imi era necunoscuta. Sunt foarte bucuros ca am ajuns aici, ca am parcurs cei 24 km, ca am admirat peisaje care m-au incantat, ca am cunoscut oameni ce impartasesc aceleasi pasiuni ca ale mele si ca am urcat, inca o data, acolo sus, mai aproape de cer, pe cele mai inalte culmi, hranindu-ma cu liniste, maretia naturii si frumuseti inegalabile.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Spune-ti parerea! Iti voi raspunde in scurt timp.