Antrenament cu pante, la TTR ed. 35

Deşi semimaratonul de la B.I.M. a fost principalul obiectiv al toamnei, totuşi pe 18 octombrie mi-am mai planificat o cursă faţă de care resimt mult mai multe emoţii: Crosul Cramelor de la Urlaţi (Prahova). Emoţiile sunt legate de faptul că trebuie să alerg pe o distanţă de 17 kilometri, pe un traseu format din poteci pe pământ, iarbă, pietre, gropi, posibil noroi (dacă plouă) şi ce o mai fi pe acolo, care traverseaza nişte dealuri acoperite cu podgorii. Deci nu e vorba de o suprafaţă dreaptă şi plană, aşa cum a fost la semimaraton, ci de una care seamănă, mai degrabă, cu cea de la RunFest, însă având în plus diferenţe de nivel pe întregul parcurs. În ansamblu, este o noutate în raport cu experienţa mea şi aşa extrem de redusă într-ale alergării şi nu mă simt foarte pregătit. Este adevărat că, în cele 3 luni de antrenament de până acum, am alergat de vreo două ori la munte, pe poteci şi drumuri pietruite, cu denivelări şi pante înclinate: la Aluniş (în Munţii Buzăului) şi în Cheile Râşnoavei, de fiecare dată câte 15 kilometri. Iar concluzia mea este că există diferenţe foarte mari între alergarea pe asfalt şi cea pe teren accidentat şi cu pante.

Aşa stând lucrurile, m-am gândit că, în cele 2 săptămâni care despart BIM-ul de Crame, să îmi schimb puţin programul de antrenament clasic, introducând şi pantele în ecuaţie, respectiv potecile. După ce am scăpat de febra musculară rămasă după semimaraton, am trecut la o şedinţă de scări în tribunele stadionului Dinamo iar pentru weekend-ul 11-12 octombrie îmi planificasem o alergare lungă pe un teren care să se asemene, cât de cât, cu cel de la Crame. Nu ştiam însă unde să-l caut, neputând pleca din Bucureşti. Noroc că m-a salvat facebook-ul unde am gasit o pagina intitulată TIME TRIAL Running, aparţinând unui grup de pasionaţi de alergare cu mult mai multă experienţă decât a mea şi care, periodic, se reuneşte în Parcul Tineretului ca să facă antrenamente cu pante. Un astfel de antrenament era programat chiar duminică, 12 octombrie şi pentru mine reprezenta o ocazie nesperată de antrenament adecvat cursei la care urmează să particip.

Fără prea multe complicaţii, la ora 13.45 am aterizat în faţa Cafenelei Actorilor  - locul de întâlnire al grupului - şi m-am înscris în tabelul participanţilor. Ceea ce m-a surprins de la bun început a fost aspectul oamenilor din acest grup: era absolut evident că sunt alegători experimentaţi, în marea lor majoritate, ceea ce mi-a dat ceva emoţii la început, ştiind că nivelul meu de pregătire este cu mult mai slab decât al lor. Apoi m-a surprins caracterul organizat al întregii acţiuni al cărei artizan am înţeles că este Florin Simion, cel care ne-a oferit toate detaliile antrenamentului şi s-a ocupat de toate chestiunile organizatorice: de la a ne distribui numere şi a ne ţine evidenţa, până la a ne procura apă pentru finalul cursei şi a ne informa cu privire la evenimentele competiţionale viitoare. Mai mult, exista acolo şi un grup de fotografi (Cristi Radu şi Luiza Tămaş), precum şi oameni care ne-au ajutat cu orientarea pe traseu. Ba mai mult, a existat şi o tombolă. Iar toate acestea, în mod gratuit! 

Traseul cursei avea lungimea de 5 kilometri (fiind comun cu cel al competiţiei "RED BULL Moon Time Bike"), aşa încât mi-am propus de la bun început să-l parcurg de două ori, pentru a însuma 10 kilometri de alergare în cea mai mare parte pe pante şi poteci. 

Puţin după ora 14 s-a dat startul cursei-antrenament şi, aşa cum bănuiam, cea mai mare parte a grupului a pornit în viteză, îndepărtându-se destul de rapid. Din fericire, au existat şi câţiva alergători mai lenţi după care am reuşit să mă ţin, eu nefiind absolut deloc familiarizat cu traseul, chiar dacă existau câteva marcaje orientative dar care puteau fi cu mare uşurinţă ratate. M-am bucurat mult să descopăr că, în Parcul Tineretului, există pante destul de înclinate şi unele chiar mai lunguţe iar traseul de alergare le-a valorificat din plin. De asemenea, am mai descoperit că, în acest parc, se practică foarte mult sportul în aer liber: am întâlnit foarte mulţi biciclişti şi alergători. Mult mai mulţi decât sunt obişnuit să văd în Parcul Circului lângă care locuiesc eu. În ansamblu, atmosfera era una motivantă şi pot spune că am alergat cu plăcere şi bucurie pe acel traseu, chiar dacă înclinaţia câtorva pante mi-a dat ceva bătăi de cap. Primul tur (de fapt, singurul de antrenament comun al grupului), l-am încheiat în 31 de minute, în condiţiile în care primul alergător a ajuns la sosire în 19 minute şi 15 secunde iar eu am ajuns în poziţia 34 din 42 de băieţi care au alergat (la care s-au mai adăugat şi 19 fete).

După primul tur am făcut o pauză de hidratare, discuţii şi poze, fiind o oportunitate, pentru mine, să schimb câteva cuvinte cu Florin Simion pe care l-am felicitat pentru iniţiativa sa de a organiza asemenea acţiuni. Am profitat de pauză pentru a face câteva exerciţii de stretching, întrucât simţeam unele contracturi uşoare la nivelul gambelor şi al cvadricepşilor femurali, nefiind complet recuperat după semimaratonul parcurs cu 6 zile în urmă. Însă cu excepţia acestor senzaţii, în rest eram absolut în regulă şi cu suficiente resurse pentru a mai parcurge întreaga distanţă încă o dată, în acelaşi tempo. Am aşteptat, însă, până când întâlnirea a luat sfârşit, după care am dat din nou drumul la cronometru, de această dată alergând singur dar pe un traseu proaspăt întipărit în memorie.

Această a doua tură de alergare a fost chiar mai puţin obositoare decât prima, nemaiexistând stresul provocat de necunoaşterea traseului şi de încercarea de a mă ţine după ceilalţi, aşa că m-am bucurat în mai mare măsură de peisajele din parc şi m-am concentrat mai bine pe modalitatea de atac al pantelor, respectiv pe cea de coborâre a lor, mai ales în cazul pantelor cu înclinaţie mare.

La finalul celei de-a doua ture, timpul total indicat de cronometru era de 01:03:47 şi pot spune că sunt destul de mulţumit de el în perspectiva Crosului Cramelor la care aş fi bucuros să reuşesc să-l închei sub 2 ore (deşi targetul pe care mi l-am propus este de 2 ore şi 15 min., neavând habar de felul în care arată traseul, cum va fi vremea, etc.). Însă cel mai mare avantaj dobândit după acest antrenament cu pante, este relaxarea conferită de faptul că nu mă duc la Urlaţi având în spate doar alergări pe drum drept, aşa încât am eliminat o mare parte din stresul determinat de necunoaşterea caracteristicilor traseului. Oboseala după cele două ture era destul de mare, însă o pun şi pe seama nerecuperării totale după semimaraton, precum şi pe sesiunea de scări pe care o efectuasem cu mai puţin de 48 de ore înainte şi care a fost foarte solicitantă, în special pentru articulaţii. În schimb, ceea ce m-a bucurat cel mai mult a fost faptul că lombosciatica de care m-am temut atât de mult şi care mi-a creat atât de multe probleme înaintea şi în timpul semimaratonului, nu s-a manifestat deloc, lăsându-mă să alerg în ciuda terenului denivelat şi a variaţiilor de efort resimţite la nivelul articulaţiilor.

Un aspect important pe care l-am remarcat la finalul celor 10 kilometri alergati în Parcul Tineretului, este faptul că un traseu off-road, indiferent de lungimea lui, te fereşte de monotonia curselor lungi pe drum drept şi neted. Aici nu ai timp să te plictiseşti: atenţia este în permanenţă îndreptată asupra conformaţiei solului, asupra identificării celor mai bune locuri unde să păşeşti, asupra menţinerii echilibrului, trebuie să anticipezi permanent, să-ţi stabileşti traseul, strategia de abordare a pantelor în funcţie de înclinaţia şi lungimea lor etc. Activitatea mentală este foarte intensă, atenţia concentrată permanent, efortul fizic variaza de la o etapă de traseu la alta iar efortul membrelor este, de cele mai multe ori, asimetric. Una peste alta, nu prea ai timp să te plictiseşti, timpul trece mult mai repede, iar nivelul de adrenalină este mult mai ridicat decât în cazul unei curse monotone, toate acestea făcând ca trail-ul să devină mult mai atractiv pentru mine decât o simplă alergare de fond. La finalul antrenamentului, în afara oboselii şi a sentimentului de satisfacţie, am resimţit şi o dorinţă puternică de a mă reîntoarce cât mai curând şi cât mai des pe acest traseu, dar şi de a descoperi altele asemenea lui. De acum ştiu că, cel puţin alergările mele prin Parcul Circului nu vor mai fi ca cele de până acum, adică nu voi mai alerga doar pe aleile situate pe aceeaşi curbă de nivel, ci mă voi dedica în mod special porţiunilor neamenajate precum şi pantelor din jurul lacului Tonola care, până azi, pentru mine nu aveau absolut nicio semnificaţie.

Experienţa a fost una inedită şi abia aştept să o repet. Pe cei de la TTR cu siguranţă îi voi mai reîntâlni la următoarele antrenamente comune din weekenduri şi sper să învăţ cât mai multe lucruri de la ei despre alergările off-road şi nu numai. Probabil, în timp, voi începe să merg şi la competiţiile de trail la care aleargă ei pentru că, aşa cum mi-am propus atunci, la începutul verii, anul viitor trebuie să alerg la o cursă montană şi poate faptul că i-am descoperit nu este întâmplător în acest context. Nu-mi rămâne decât să le mulţumesc tuturor pentru că am avut ocazia să alerg alături de ei, să-i mulţumesc lui Florin Simion pentru extraordinara iniţiativă pe care a avut-o (singur sau nu, habar nu am) de a crea acest grup şi aceste evenimente şi să sper că voi putea să vin cât mai des la antrenamentele comune pe care le mai organizează (FOTO: CRISTI RADU si LUIZA TĂMAŞ)