30 de minute alaturi de copiii Orasului Peventiei Cardiovasculare

Se implinesc acum exact 3 ani de cand, convins fiind de importanta miscarii in mentinerea unei stari optime de sanatate, mai ales in conditiile in care treceam pragul varstei de 40 de ani, am inceput sa acord un rol primordial sportului intre preocuparile mele. Zeci de curse de anduranta pe trasee montane, mii de ore de antrenament in sala si pe stadion ori in parcuri, studiul si asimilarea unui volum mare de informatii din domeniul fitness-ului si alergarii, toate acestea au fost circumscrise acestei preocupari si scopului de a ma mentine sanatos si in forma pentru cat mai multi ani de acum incolo. 

Este insa adevarat ca, in tot acest rastimp, luat fiind, uneori, de flama performantei, am uitat pentru ce am inceput o astfel de existenta si care este scopul pentru care ma angrenez in toate aceste activitati si, uneori, am intins coarda cam mult iar locul starii de bine si de forma fizica a fost luat de oboseala, epuizare, probleme musculare si articulare etc. Tentatiile au devenit mai puternice decat dorinta rationala de aplicare a regulilor pe care le cunosteam asa ca, uneori, am avut si de suferit. Doar ca la inceputul acestui an am avut parte de o intamplare care mi-a readus aminte, inca o data, de unde si mai ales de ce am pornit pe acest drum. 

MPC 2016 - "Flying on the rocks"

Piatra Craiului este poate cel mai popular loc din Romania nu doar pentru montaniarzi ci, de 10 ani incoace, si pentru comunitatea alegatorilor montani. Una dintre cele mai dorite competitii de alergare montana din Romania este si Maratonul Piatra Craiului (MPC) - ultima cursa a fiecarui an, din Circuitul Carpatilor. MPC-ul se detaseaza fata de celelalte curse montane prin traditia evenimentului, formatul sau (o singura cursa cu mai multe linii de finish intermediare), festivitatea de inmanare a medaliilor, "covorul rosu" de la startul cursei, atmosfera etc. Dar, poate mai presus de orice, aceasta cursa se remarca prin parcurgerea peisajelor unice ale Pietrei Craiului pe care le strabate traseul care reprezinta o bucla ce inconjoara aproape intreaga creasta.

Anul acesta lucrurile aveau sa fie insa usor diferite fata de ceilalti ani. Pentru faptul ca se implineau 10 ani de cand se tine aceasta competitie, organizatorii au decis sa marcheze momentul prin parcugerea traseului in sens invers decat pana acum. "The back way" a starnit curiozitatea multora. Eu eram oricum curios iar ideea in sine de a da o tura de Piatra Craiului era suficient de provocatoare astfel incat sa conteze mai putin, pentru mine, daca o fac in sensul acelor de ceasornic sau invers. Curiozitatea si dorinta de a alerga in Piatra Craiului au fost mai presus de starea de oboseala excesiva pe care am resimtit-o in zilele premergatoare cursei. Faptul ca eram la finalul unui sezon de 6 luni in care am inghesuit nu mai putin de 12 curse, dintre care 3 in ultima luna (2 semimaratoane in padure si un maraton la Ciucas) si-a spus in mod serios cuvantul. Simteam ca abia ma mai tarasc si eram stapanit permanent de o stare continua de somnolenta si slabiciune generala. Chiar si drumul pana la Zarnesti, din preziua cursei, a fost un chin, nu doar pentru ca a durat foarte mult, ci si pentru ca eram atat de obosit incat imi venea sa adorm cu capul pe volanul masinii.

Ciucas X3 maraton - cursa "cerbilor" pe taramul ursilor

Ciucasul este unul dintre acele locuri in care mi-am dorit mereu sa revin pentru peisajele sale extraordinare iar dupa participarea, acum un an, la cursa de semimaraton de la "Ciucas X3", am tinut sa ma intorc si pentru a alerga, asa incat inscrierea la competitia din acest an era stabilita inca din anul 2015. Am oscilat doar in ceea ce priveste proba la care sa particip - maraton sau ultra - insa, pentru ca experienta mea in alergarile montane nu este foarte indelungata, alegerea a fost destul de simplu de facut. Pentru un ultra mai am inca niste sute/mii de kilometri de "inghitit" sub talpi.

Asadar, pentru acest an am decis sa alerg alaturi de "cerbi" (cerbul fiind simbolul probei de maraton, in timp ce iepurele este simbolul semimaratonului iar vulturul al ultramaratonului), pe un traseu despre care auzisem inca de anul trecut ca ar fi destul de usor, ba chiar, spuneau unii, mai usor decat cel al probei de semi. O asemenea comparatie m-a nedumerit avand in vedere ca, la semi, in afara urcusului pe Zaganu (e drept, destul de lung si abrupt), traseul era mai mult decat lejer, in vreme ce maratonul te poarta pana pe varful Ciucas a carui altitudine -1954 m - este mai mare decat a Zaganului (1883 m).

2X2 RACE - fata in fata cu propriile limite

Depasirea propriilor limite presupune, in primul rand, cunoasterea lor. Pentru mine, momentul participarii la cursa de 45 km de la 2x2 Race a fost cel in care m-am intalnit cu aceste limite. A fost o experienta nu doar utila, ci si necesara.

La inceputul acestui an, cuprins de un val de entuziasm, m-am inscris la aceasta cursa - cea mai grea din Romania, cea mai grea din Europa pe aceasta distanta si una dintre cele mai grele din lume, asa cum insisi organizatorii o descriu. Stiam ca este o cursa peste ceea ce puteam duce eu care aveam o experienta de alergare montana de doar un an. Ceea ce stiam ca imi va genera probleme era nu atat lungimea sau/si dificultatea traseului pe care le cunosteam foarte bine dupa nenumaratele ture de trekking parcurse pe Creasta Fagarasului, cat baremul de timp destul de scurt. De la aparitia acestei curse si pana acum, timpul limita a suferit numeroase modificari. Daca, la inceput, el era de 24 de ore, ulterior a fost scurtat la 15 ore iar acum este de doar 14 ore, cu o serie de timpi intermediari care au fost, la randul lor, scurtati. Spre exemplu, timpul limita de parcurgere a traseului de la Balea Lac pana pe Varful Moldoveanu, este de doar 4 ore iar cel de parcurgere a traseului din Saua Capra pana pe Varful Negoiu si inapoi, pana la sosirea de la Balea Lac, este de doar 6 ore. Aceste bareme de timp nu sunt neaparat scurte, in raport cu distanta insa Creasta Fagarasului este cel mai tehnic traseu de la noi din tara iar asta este de natura sa ingreuneze mult deplasarea.

Marathon 7500 - un "Hobby" extrem

De unde pana unde "Hobby"?

Ciudat nume s-au gandit sa-i dea probei de 45 km si 3200 m D+ de la Marathon 7500: "Hobby"! Ciudat pentru ca duce cu gandul la o proba usoara, accesibila si fara prea mari pretentii. Mai ales ca organizatorii nu impun indeplinirea vreunor conditii preliminare privind experienta participantilor iar baremul maxim de timp pare a fi mai mult decat generos: 14 ore! Te gandesti ca, pentru a parcurge 45 km, ai la dispozitie 14 ore. Adica trebuie sa te deplasezi cu o viteza medie de 3,21 km/h pentru a parcurge integral traseul in baremul de timp. 3 kilometri pe ora! Si unde mai e alergarea? "Piece of cake!" ar putea gandi oricine priveste din afara sau in necunostinta de cauza aceste date.

Daca intri insa in detaliile tehnice ale cursei, imaginea se schimba fundamental. Cursa debuteaza cu o ascensiune de la Salvamont Pestera pana pe varful Omu, de 900 m D+ ("ce-o fi aia D+?" este posibil sa se intrebe unele persoane, dar voi explica mai tarziu), urmata de o coborare pana in Gura Diham, de peste 1500 m D- ("iar D-ul asta?") din care prima parte prin abrupturile partii superioare a Vaii Cerbului, urmata de inca o urcare de 1500 m D+ pana pe Bucsoiu (brrr! cine a fost pe-acolo, stie ce inseamna Bucsoiu!) si apoi din nou pe vf. Omu. De aici se coboara 1000 m D- pana in Poiana Gutanu, se urca iar 400 m D+ in Saua Strunga, apoi se coboara tot 400 m D- in Padina iar de aici se mai urca inca 100 m D+ pana la finishul de la Salvamont Pestera. Daca ne uitam un pic pe calendarul competitiilor de alergare montana din Romania, vom constata probabil ca, in categoria curselor de 40-50 km, este al doilea traseu ca dificultate, din punct de vedere al profilului tehnic, dupa 2X2 race. Asadar nu este chiar un "Hobby" la indemana oricui!

Sub soarele Greciei, pe urmele zeilor - Olympus Marathon 2016

Maratonul Olimpului 2010 sau momentul in care am aflat ca exista alergare montana

Se implinesc exact 6 ani de cand am venit pentru prima oara in Grecia alaturi de Ingrid si Jon care urmau sa participe pentru prima data la Maratonul Olimpului. La acea vreme, ideea de a alerga pe munte, pe o distanta de aproape 45 de km mi se parea nebunie curata si nu puteam intelege ce anume poate motiva un om sa se supuna unui asemenea chin si - de ce nu? - unui risc enorm pentru santate. Nu mai vorbesc de faptul ca mi se parea o chestie absolut imposibila si ma uitam ca la extraterestri la acel grup de oameni cu aspect ciudat care stateau aliniati la startul competitiei. Si mai ciudat ma uitam la cei care au ajuns la Prionia (checkpointul de la km 31 al cursei), respectiv la linia de finish din Litochoro. Sa parcurgi o asemenea distanta plecand de la nivelul marii, urcand pana la altitudinea de aproape 2900 m si coborand din nou pana aproape de nivelul marii, era ceva ce mintea mea nu putea procesa. M-a impresionat foarte mult sa fiu martor la un asemenea eveniment dar nu pot spune ca m-a atras atunci, in vreun fel, ideea de a face si eu, vreodata, asa ceva. Mai ales ca eu consideram, la acel moment, ca asemenea performante sunt apanajul celor mult mai tineri decat mine sau a celor care, chiar daca sunt mai in varsta, au facut sport de performanta toata viata lor.