Translate

marți, 7 aprilie 2015

Semimaratonul INTERSPORT Brasov 2015 sau prima cursă de trail running adevărat

Dacă până acum am alergat mai mult pe plat, cu mici variațiuni (Rasnov si Urlați), de această dată - pentru prima oară, de altfel - urma să fac, în sfârșit, un prim pas adevărat către visul meu: maratonul montan. De fapt, ar fi un al doilea pas, pentru că primul l-a reprezentat faptul că m-am apucat de alergare. 

Iată-mă, deci, la mai puțin de 9 luni de la prima mea tură de alergare pe Stadionul Dinamo alături de Călin, pregătindu-mă (în special sufletește), pentru o cursă de trail montan la care mă înscrisesem cu 3 sau 4 luni în urmă: semimaratonul Intersport Brasov pentru care organizatorii anunțaseră o diferență pozitivă de nivel, totală, de 600 metri. Distanța de 21 km nu-mi mai genera niciun fel de emoții. Diferența de nivel și conformația terenului însă da. Mai ales că nu avusesem ocazia până acum, decât de puține ori, să alerg pe ceva care ar fi putut să semene cu ceea ce aș fi avut de parcurs la Brașov: la Aluniș (în munții Buzăului), la Șimon (Bran), în Cheile Râșnoavei și la Dălhăuți (jud Vrancea). Atât și nimic mai mult, în 9 luni de zile. Puțin probabil ca, ceea ce urma să fac la Brașov, să fie de același nivel cu oricare dintre variantele de mai sus.