Anul acesta lucrurile aveau sa fie insa usor diferite fata de ceilalti ani. Pentru faptul ca se implineau 10 ani de cand se tine aceasta competitie, organizatorii au decis sa marcheze momentul prin parcugerea traseului in sens invers decat pana acum. "The back way" a starnit curiozitatea multora. Eu eram oricum curios iar ideea in sine de a da o tura de Piatra Craiului era suficient de provocatoare astfel incat sa conteze mai putin, pentru mine, daca o fac in sensul acelor de ceasornic sau invers. Curiozitatea si dorinta de a alerga in Piatra Craiului au fost mai presus de starea de oboseala excesiva pe care am resimtit-o in zilele premergatoare cursei. Faptul ca eram la finalul unui sezon de 6 luni in care am inghesuit nu mai putin de 12 curse, dintre care 3 in ultima luna (2 semimaratoane in padure si un maraton la Ciucas) si-a spus in mod serios cuvantul. Simteam ca abia ma mai tarasc si eram stapanit permanent de o stare continua de somnolenta si slabiciune generala. Chiar si drumul pana la Zarnesti, din preziua cursei, a fost un chin, nu doar pentru ca a durat foarte mult, ci si pentru ca eram atat de obosit incat imi venea sa adorm cu capul pe volanul masinii.
