2X2 RACE - fata in fata cu propriile limite

Depasirea propriilor limite presupune, in primul rand, cunoasterea lor. Pentru mine, momentul participarii la cursa de 45 km de la 2x2 Race a fost cel in care m-am intalnit cu aceste limite. A fost o experienta nu doar utila, ci si necesara.

La inceputul acestui an, cuprins de un val de entuziasm, m-am inscris la aceasta cursa - cea mai grea din Romania, cea mai grea din Europa pe aceasta distanta si una dintre cele mai grele din lume, asa cum insisi organizatorii o descriu. Stiam ca este o cursa peste ceea ce puteam duce eu care aveam o experienta de alergare montana de doar un an. Ceea ce stiam ca imi va genera probleme era nu atat lungimea sau/si dificultatea traseului pe care le cunosteam foarte bine dupa nenumaratele ture de trekking parcurse pe Creasta Fagarasului, cat baremul de timp destul de scurt. De la aparitia acestei curse si pana acum, timpul limita a suferit numeroase modificari. Daca, la inceput, el era de 24 de ore, ulterior a fost scurtat la 15 ore iar acum este de doar 14 ore, cu o serie de timpi intermediari care au fost, la randul lor, scurtati. Spre exemplu, timpul limita de parcurgere a traseului de la Balea Lac pana pe Varful Moldoveanu, este de doar 4 ore iar cel de parcurgere a traseului din Saua Capra pana pe Varful Negoiu si inapoi, pana la sosirea de la Balea Lac, este de doar 6 ore. Aceste bareme de timp nu sunt neaparat scurte, in raport cu distanta insa Creasta Fagarasului este cel mai tehnic traseu de la noi din tara iar asta este de natura sa ingreuneze mult deplasarea.

Dincolo de aspectele de ordin tehnic, ceea ce m-a determinat sa ma inscriu la aceasta cursa a fost... Fagarasul insusi. Dorinta de a ajunge, inca o data, pe aceasta creasta de care ma simt atat de legat! Iar dupa ce anul trecut am participat la cursa X2 care m-a dus pana pe varful Negoiu, imi doream la fel de mult ca, in acest an, sa ajung si pe Moldoveanu. Muntele, in general, este si va ramane principala mea motivatie pentru alergarea montana. Fagarasul, in special, va fi unul dintre masivele muntoase in care imi doresc sa revin in fiecare an iar cursele de alergare organizate aici sunt ocaziile perfecte pentru reintalnirea cu acest munte.

Desi eram constient de cat de mici sunt sansele mele de a incheia acest traseu in baremul de timp, totusi am alocat acestei curse mai mult timp si o mai mare atentie pentru pregatire. Pentru prima data de cand alerg pe munte, mi-am organizat un cantonament de pregatire la munte, de 4 zile, in Bucegi, in care am parcurs trasee care au presupus diferente mari de nivel. Chiar si antrenamentele de acasa au fost special configurate pentru a castiga mai mult in anduranta insa orice ai face la campie, tot nu te pregateste suficient de mult pentru o cursa montana, mai ales una cum este 2X2-ul. Cu toate acestea, am plecat destul de increzator din Bucuresti, spre Balea, vineri, 19 august.

Am ajuns la Balea Lac la ora 17:00, pe o ploaie torentiala, cu mult frig si ceva vant. Dupa ce mi-am  ridicat kitul de participare, am instalat cortul si am mers la Cabana Paltinu sa mananc ceva. Aici l-am cunoscut pe Livian Trufin din Constanta alaturi de care am petrecut cea mai mare parte a serii depanand povestiri despre curse montane. La sedinta tehnica m-am intalnit si cu Razvan Norocel de la care am luat o lanterna frontala Varta, mult mai buna decat ceea ce aveam eu, constient fiind ca, de aceasta data, chiar erau sanse sa ma aflu in postura de a o folosi la cursa de a doua zi.

Noaptea de vineri spre sambata a fost una linistita, fara vant sau ploaie, in care m-am odihnit destul de bine chiar daca in ultimii ani dormitul in cort a fost una dintre cele mai rare preocupari ale mele. Sambata m-am trezit inca de la 4:30, mi-am pregatit echipamentul (2 straturi tehnice - bluza cu maneca lunga si un tricou cu maneca scurta, buff, pantaloni tehnici 3/4, sosete cu compresie la gambe, tenisi profilati) si rucsacul (burduf hidratare, polar de alergare, fas ploaie si pantaloni impermeabili, manusi, folie de supravietuire, geluri, pastile anticarcel), am mancat 2 banane, m-am imbracat si am iesit afara fara sa resimt temperatura scazuta (3-5 grade Celsius), poate si pentru ca petrecusem noaptea acolo, in cort. Era absolut senin, stelele se revarsau pe crestele muntelui luminate doar de luna care inca nu apusese. Pe la toate corturile din jur era miscare, semn ca zona era populata doar de alergatorii de la cele doua curse ale competitiei 2X2.

Am ajuns in zona de plecare cu doar cateva minute inainte de start asa ca nu am apucat sa intru prea tare in atmosfera si deja coboram in fuga treptele de la heliport spre cabana Paltinu de unde am cotit-o la stanga, spre traseul care urca in saua Capra, alaturi de Calin Novacescu (eu si Calin faceam echipa in aceasta cursa). Mi-am dat seama ca nu am pornit cronometrul ceasului Suunto pe care il imprumutasem de la un coleg dar nici nu am reusit sa o fac, pentru ca "mi-am prins urechile" in meniurile complexe ale acelui gadget care cred ca stie sa faca si mancare la cat de multe functii are. Pana la urma mi-am spus ca voi fi multumit si doar cu afisarea orei, insa nu mai reuseam, sub nicio forma, sa-l readuc la stadiul in care sa-mi afiseze pur si simplu ora curenta. Deja ma enervasem destul de tare si urcam prea lent spre Capra, preocupat fiind sa-i dau de cap dispozitivului de la mana. Pana la urma l-am lasat balta si mi-am vazut de drum. Calin era deja mult prea in fata iar poteca suficient de accidentata incat sa necesite mai multa atentie.

Eu si Calin ne-am regrupat in Saua Capra de unde "i-am dat talpa" pe coborarea spre lac si, in continuare, pe traseul care ne ducea spre Fereastra Zmeilor. Intre timp rasarise si soarele care dezvaluia un cer senin si luminos, precum si imaginea de neegalat a crestelor fagarasene. Ma simteam bine in tenesii Saucony Exodus ("senilele") pe care ii luasem cu aproape doua saptamani in urma de la Norocel si pe care ii testasem deja in Bucegi, cu o saptamana in urma. De asemenea, imi luasem si betele la mine desi stiam ca-mi vor da multa bataie de cap pe numeroasele portiuni tehnice ale traseului, unde urma sa am nevoie de ambele maini libere. De fapt, decizia de a lua sau nu betele la mine a fost si cea care mi-a dat cea mai mare bataie de cap.

Urcarea spre Fereastra Zmeilor a fost deosebit de greoaie din cauza noroiului si a santurilor care brazdau panta inclinata. Aici m-au ajutat cel mai mult betele in conditiile in care "senilele" nu faceau fata suprafetei extrem de alunecoase. Dupa Fereastra Zmeilor, am ajuns pe segmentul tehnic denumit "La Trei Pasi De Moarte" unde era o coada enorma de alergatori care asteptau sa le vina randul la portiunile de lanturi care asigurau traversarea unei portiuni foarte greu accesibile a custurii. Acolo am pierdut foarte mult timp pe care speram sa-l recuperez, ulterior, pe portiunile mai accesibile. Pana pe Arpas insa, traseul nu cuprinde portiuni care sa poate fi parcurse in viteza. De pe Arpas pana la lacul Podul Giurgiului este o portiune foarte inclinata si care era, de asemenea, acoperita de noroi framantat de toti alergatorii din fata asa incat si coborarea a fost dificila.

La punctul de alimentare de la Podul Giurgiului m-am oprit 3-4 minute pentru alimentare si hidratare. imi era deja foarte foame, mai ales ca inainte de cursa nu mancasem nimic in afara de banana.  De aici traseul devenea ceva mai accesibil insa mi-am dat seama ca am o mare problema cu incadrarea in timpul limita corespunzator checkpointului de la Moldoveanu. Era deja tarziu si stiam ca ascensiunea pe Vistea si parcurgerea crestei Vistea-Moldoveanu avea sa-mi ia in jur de 30 de minute iar eu mai aveam sub 90 de minute ca sa ajung de aici pana pe Varful Moldoveanu.

Calin pornise de la Podul Giurgiului cu 2 minute inaintea mea asa ca am plecat si eu in cel mai bun ritm pe care-l puteam sustine pe acest traseu. Cel mai rau imi parea de faptul ca nu reusesc sa admir peisajele, profitand de vremea excelenta care era, in ciuda prognozelor care anuntasera ploaie pentru aceasta zi. Stiam insa ca, spre dupaamiaza, urma sa ploua insa acum dimineata, cerul era absolut senin. Dupa Saua Podragului traseul a devenit, parca, si mai accesibil insa deja au inceput sa-si faca aparitia primii alergatori care se intorceau de pe Moldoveanu. Poteca fiind foarte ingusta, acest lucru a inceput sa-mi fragmenteze deplasarea pentru ca regula era sa le dam prioritate celor din fata. Pentru mine a fost unul dintre cele mai obositoare si demotivante lucruri aceasta fragmentare permanenta si mi-am dat seama ca mi se diminueaza tot mai mult sansele de a ajunge la timp la Moldveanu.

Cand am ajuns la baza urcusului catre Vistea era ora 9:45. Mai aveam fix 15 minute ca sa ajung pe Moldoveanu, un timp mult prea scurt pentru a parcurge tot ceea ce se desfasura in fata ochilor mei. Urcusul a fost anevoios poate si pe fondul lipsei de motivatie determinata de perspectiva neindeplinirii baremului de timp. In Varful Vistea am fost anuntat ca am depasit baremul asa ca m-am relaxat putin si am stat sa admir peisajul care se infatiseaza privirilor de pe aceasta cea mai inalta creasta din Romania. Inspre vest se vedea foarte clar Negoiu precum si varfurile Lespezi si Caltun care au un aspect unic si reprezentativ pentru Creasta Fagarasului. Am rememorat ocaziile in care am mai ajuns pe acest varf. Nu stiu daca a fost vreuna in care sa pot zari atat de clar portiunea Negoiu-Caltun-Lespezi. Fie am ajuns aici pe ploaie, fie pe ceata, fie existau nori care se interpuneau intre Moldiveanu si Negoiu. Parca niciodata nu am prins o vreme atat de buna pe aceasta portiune unica a Crestei.

Eu si Calin ne-am regrupat si am pornit pe urmatorul segment de traseu, adica inapoi, spre saua Capra. Stiam ca dupa pranz probabilitatea era foarte mare sa se strice vremea asa ca ne-am hotarat sa nu pierdem prea mult vremea si sa alergam cat ma mult din traseu. Calin era ingrijorat ca ne-a putea prinde ploaia pe potiunea de lanturi de pe custura Portita Arpasului (La Trei Pasi De Moarte) asa ca am pornit intr-un ritm destul de rapid.

La Podul Giurgiului eram rupt de foame asa ca am oprit iar cateva minute pentru a manca ceva din ceea ce mai aveau voluntarii de acolo, apoi am inceput sa urcam Arpasul in mare graba. Sus, in varf, l-am vazut pe Dinu Turcanu in postura de turist, urcand din sens opus. Deja cerul nu mai era la fel de senin pentru ca norii incepusera sa-si faca aparitia de peste tot. Calin a marit viteza, dorind sa ajungem la Fereastra Zmeilor inainte de inceperea ploii asa ca i-am dat talpa pe coborare dar si pe restul traseului, pana la Portita Arpasului. Cand am ajuns aici, portiunea era luminata de soare asa ca ne-am oprit pentru mai multe minute de sesiune foto. Pentru cineva care nu a mai fost pe Creasta Fagarasului, portiunea de traseu asigurata cu lanturi de pe aceasta custura este cu adevarat impresionanta: stanci ascutite, lespezi netede de granit, si abrupturile impresionante situate pe ambele parti ale custurii. Cineva care nu este obisnuit cu inaltimea poate intampina ceva probleme pe aceasta traversare dar nu era si cazul nostru.

Dupa sesiunea foto am pornit mai departe intr-un ritm la fel de sustinut spre Caldarea Fundului Caprei. Coborarea din Fereastra Zmeilor a fost foarte anevoioasa pentru ca era abrupta si acoperita cu mult noroi si apa. Dupa ce am scapat de aceasta portiune, ne-am continuat drumul fara probleme si, in scurt timp, urcam spre Lacul Capra unde, cand am ajuns, fiind aproape ora 3 dupaamiaza si intr-o zi de sambata, locul era populat cu foarte multa lume "pestrita", imbracata de strada, venita aici nu stiu de unde. Am depasit repede aceasta zona si am ajuns in Saua Caprei de unde Cladarea Balei nu se zarea absolut deloc, fiind complet acoperita cu ceata. Intraga zi, pana in acest punct, am fost sub bataia soarelui dar ceea se se arata acum anunta ca momentul cand vremea se va strica era destul de aproape. Am anuntat voluntarii din checkpoint retragerea din cursa si am in ritm lejer, catre Balea.

Dupa 9 ore de la start, eu si Calin ne-am asezat pe terasa Cabanei Balea, cu cate-o sticla de bere in fata, savurand momentul de relaxare de dupa cei aproape 30 de km de Creasta pe care ii parcursesem in acest rastimp. Dupa putin timp a inceput ploaia asa ca ne-am retras pe terasa acoperita. O ploaie care i-a pus in dificultate pe cei care se aflau inca pe traseul spre Negoiu sau dinspre Negoiu si care a facut ca, pana la final, doar jumatate dintre cei care au luat startul la proba de 45 km, sa termine cursa sau sa se incadreze in baremul de 14 ore.

Aceasta experienta nu o voi pune la socoteala la capitolul "curse" pentru ca nu am acoperit intreaga distanta de 45 km. In schimb, va ramane, pentru mine, una dintre cele mai importante experiente montane de pana acum. In plus, ramane ca una dintre reintalnirile mele cu Fagarasul, muntele meu de suflet. Cu Lacul Capra, Portita Arpasului, Arpasul Mic, Arpasul Mare, Podul Giurgiului, Podragu, Saua Podragului, Vistea-Moldoveanu.

Si acum, ca si inaintea acestei competitii, imi spun ca nu voi mai repeta niciodata experienta cursei lungi de la 2x2. Este peste ceea ce pot face eu, respectiv peste ceea ce mi-am propus eu sa fac cu mine. Cu siguranta ma voi mai intoarce in Fagaras pentru trekking dar si pentru a alerga insa poate doar la X2. Cu toate ca, la scurt timp dupa cursa, Ben Ami mi-a sugerat, intr-o discutie pe mess, ca as putea termina cei 45 de km cu un antrenament si o alimentatie mult mai bine adaptate cerintelor acestei curse. Ceea ce stiu este ca vreau sa merg si eu la sesiunile de antrenament sustinute de Ben Ami pentru ca sistemul meu autodidact de pregatire are niste limite pe care nu stiu daca am cum sa le depasesc fara sprijinul cuiva din exterior. Daca in urma parcurgerii lor, voi ajunge la concluzia ca mi-am marit sansele de a finaliza cu succes 2X2-ul, cine stie... poate voi simti nevoia sa scap de regretul de a nu fi parcurs integral acest traseu de care sunt atat de atasat sufleteste.

Din cand in cand, simt nevoia sa privesc inapoi: de unde am plecat si pentru ce am plecat pe acest drum, al curselor montane. Uneori simt ca "ma fura peisajul" asa ca incerc sa nu uit ce anume m-a determinat sa ma apuc de alergare. 2X2-ul a fost, totusi, un moment de "ratacire" pe care mi-l asum. Nu alerg pe munte pentru performanta, alerg doar ca sa imi mentin vie motivatia de a face miscare si a urma un stil de viata sanatos dar si pentru ca aceste curse imi ofera oportunitatea de a ma reintalni cu muntele pe care, altfel, probabil ca l-as vedea cu mult mai rar. Nu mai sunt la varsta la care sa-mi doresc "sa rup norii", ci doar sa fiu si sa raman sanatos.