Ideea de a mă înscrie la "7500" mi-a fost dată de Eliza cu doar o lună în urmă, cu toate că, până atunci, nu prea cochetam cu ideea de a încerca o cursă montană pe o distanţă mai mare de 21 km în acest an. Ştiam că mai am mulţi kilometri de alergat până la a mă încumeta să parcurg un maraton pe munte. Totuşi, atunci când soţia mea m-a întrebat, mirată, cum de nu vreau să alerg pe distanţa de 45 km la "7500", am stat şi m-am gândit puţin la ce anume mă împiedică să încerc. Aveam exemplul Ancăi Tifigiu care, chiar dacă este o alergătoare mai experimentată decât mine, anul acesta s-a aruncat direct în cursa de 42 km de la Moieciu, neavând nici ea vreun maraton parcurs până atunci. Mai mult, tocmai se împlinea un an de la momentul în care scriam, într-o postare pe blog, următoarele rânduri care exprimau o idee ce mi-a marcat profund şi definitiv existenţa ultimelor 12 luni din viaţa mea:
"Însă visul meu pentru acest moment al existenţei mele, cadoul pe care doresc să mi-l ofer pentru sărbătorirea trecerii pragului de 40 de ani, este ceva ce nu am făcut toată viaţa mea deşi de foarte multe ori am tânjit după asta: să particip la un maraton montan. Nu, nu sunt atât de inconştient încât să-mi propun acest obiectiv pentru acest an... ar fi prea repede. Însă la anul, da. În 2015 vreau să particip la o astfel de competiţie pe care să o închei pe picioarele mele. Acesta este visul meu." (21 iunie 2014)
