ORA DE MIȘCARE - un proiect de suflet

Mi-am dat seama, în urma mai multor reacții, că multi dintre cei din jurul meu sau care îmi urmăresc pagina de facebook nu înțeleg care este caracterul proiectului ORA DE MIȘCARE și, în general, lumea nu prea înțelege ce este cu el, așa că m-am gândit să vă ofer acum toate detaliile în legătura cu acest demers pornit acum aproape 6 luni.

ORA DE MISCARE constă în susținerea a două sesiuni de antrenament de tip fitness, în incinta Complexului Sportiv Dinamo București (șos. Ștefan cel Mare nr. 7-9, București) în fiecare marți și joi seara, în intervalul orar aproximativ 20.00-21.30. Participarea la aceste sesiuni este GRATUITĂ, singurele eventuale costuri pentru a căror suportare am făcut apel la participanți fiind doar cele necesare achitării chiriei spațiului pe care îl folosim, mai ales pe perioada sezonului rece când nu este posibilă susținerea antrenamentelor în aer liber și suntem nevoiti să intrăm într-o sală din incinta complexului.

Al doilea Gerar

Primul a fost în ianuarie 2015, atunci când a luat ființă echipa Melcii si Broscuța formată din Anca Tifigiu, Daniel Lupa și eu. Atunci, după primul Gerar, scriam că "cel mai mult, cel mai profund, îmi doresc să mai alerg alături de acești doi oameni: Anca și Lucian. Am fost 3 necunoscuți care au reușit să facă o echipă ca și cum s-ar fi cunoscut de mult timp. Această cursă care ne-a ținut împreună preț de 2 ore, ne-a legat, ne-a sudat ca o echipă și a creat o stare pe care ar fi păcat să o pierdem". În tot cursul anului 2015, au mai fost numeroase ocazii în care m-am reîntalnit cu fiecare dintre cei doi prieteni: La Brașov, la Moieciu, în Bucegi la 7500 și la Ciucaș. Niciodată, în tot acel an, nu am mai alergat în echipă dar de fiecare dată ne-am regăsit cu multă bucurie, cu emoție iar mie unul, de fiecare dată, prezența lor în aceeași cursă, mi-a creat o stare de confort psihic excelentă și m-a motivat foarte mult. Nu am să uit niciodată, de exemplu, semimaratonul de la Ciucaș atunci când moral nu stăteam absolut deloc bine, eram aproape complet demotivat și fără chef de alergare dar am auzit-o pe Anca spunând acel  "...am venit, alergăm şi plecăm!" care, nu știu prin ce minune, mi-a dat un imbold care a generat, spre finalul cursei, cea mai rapidă, frumoasă și memorabilă - pentru mine - coborâre dintre toate cele pe care le-am reușit pe parcursul acelui an.