Perioada: 16-18 august 2018
Zona: Zanoaga
Participanti: Eva si Filip
Visam de mai mult timp la momentul in care voi organiza o iesire in natura cu cei doi kinderi ai mei - Eva (7 ani) si Filip (4 ani) - in care sa experimenteze si ei viata in bivuac, cu multiplele sale valente. Anul trecut avusesera deja parte de o prima astfel de iesire numai ca acum vroiam sa o garnisesc cu mult mai multe activitati outdoor si alte aspecte care tin de supravietuirea pe munte, cu cortul. Astfel, aveam sa trecem in revista de la lucruri elementare (montarea cortului, amenajarea acestuia in interior, igiena in bivuac, prepararea hranei calde) pana la lucruri ceva mai complexe (localizare, descrierea imprejurimilor, identificarea reperelor, folosirea busolei si a binoclului/monocularului, cunoasterea elementelor de natura specifice zonei montane etc.). Si, bineinteles, pe langa toate acestea, aveam sa ne jucam mult, folosindu-ne de elementele naturale din jur.
Minivacanta pentru bugetari din 16 si 17 august mi-a oferit ocazia perfecta pentru aceasta noua experienta asa ca am organizat, ad-hoc, un kids camp pentru cei doi voinicei care au fost imediat cuprinsi de entuziasm cand au auzit ca urmeaza sa petrecem 2 zile la munte, cu cortul.