Maratonul Olimpului 2010 sau momentul in care am aflat ca exista alergare montana
Se implinesc exact 6 ani de cand am venit pentru prima oara in Grecia alaturi de Ingrid si Jon care urmau sa participe pentru prima data la Maratonul Olimpului. La acea vreme, ideea de a alerga pe munte, pe o distanta de aproape 45 de km mi se parea nebunie curata si nu puteam intelege ce anume poate motiva un om sa se supuna unui asemenea chin si - de ce nu? - unui risc enorm pentru santate. Nu mai vorbesc de faptul ca mi se parea o chestie absolut imposibila si ma uitam ca la extraterestri la acel grup de oameni cu aspect ciudat care stateau aliniati la startul competitiei. Si mai ciudat ma uitam la cei care au ajuns la Prionia (checkpointul de la km 31 al cursei), respectiv la linia de finish din Litochoro. Sa parcurgi o asemenea distanta plecand de la nivelul marii, urcand pana la altitudinea de aproape 2900 m si coborand din nou pana aproape de nivelul marii, era ceva ce mintea mea nu putea procesa. M-a impresionat foarte mult sa fiu martor la un asemenea eveniment dar nu pot spune ca m-a atras atunci, in vreun fel, ideea de a face si eu, vreodata, asa ceva. Mai ales ca eu consideram, la acel moment, ca asemenea performante sunt apanajul celor mult mai tineri decat mine sau a celor care, chiar daca sunt mai in varsta, au facut sport de performanta toata viata lor.
