Ciucas X3 maraton - cursa "cerbilor" pe taramul ursilor

Ciucasul este unul dintre acele locuri in care mi-am dorit mereu sa revin pentru peisajele sale extraordinare iar dupa participarea, acum un an, la cursa de semimaraton de la "Ciucas X3", am tinut sa ma intorc si pentru a alerga, asa incat inscrierea la competitia din acest an era stabilita inca din anul 2015. Am oscilat doar in ceea ce priveste proba la care sa particip - maraton sau ultra - insa, pentru ca experienta mea in alergarile montane nu este foarte indelungata, alegerea a fost destul de simplu de facut. Pentru un ultra mai am inca niste sute/mii de kilometri de "inghitit" sub talpi.

Asadar, pentru acest an am decis sa alerg alaturi de "cerbi" (cerbul fiind simbolul probei de maraton, in timp ce iepurele este simbolul semimaratonului iar vulturul al ultramaratonului), pe un traseu despre care auzisem inca de anul trecut ca ar fi destul de usor, ba chiar, spuneau unii, mai usor decat cel al probei de semi. O asemenea comparatie m-a nedumerit avand in vedere ca, la semi, in afara urcusului pe Zaganu (e drept, destul de lung si abrupt), traseul era mai mult decat lejer, in vreme ce maratonul te poarta pana pe varful Ciucas a carui altitudine -1954 m - este mai mare decat a Zaganului (1883 m).

Desi inscrierea am facut-o cu mult timp inainte, totusi, la fel ca si anul trecut, venirea mea la Ciucas a stat sub semul intrebarii pana in ultima clipa. Nu a mai fost vorba de lipsa de motivatie, ci de niste probleme de sanatate pe care nu le voi detalia aici. Totusi vineri, 9 septembrie, am pornit spre micuta localitate de la poalele Zaganului - Cheia - plin de sperante ca poate a doua zi dimineata, la ora startului, voi fi apt sa pornesc in cursa. Ne-am cazat la Pensiunea Nicos unde ne-am intalnit cu Silviu Tamas care venise impreuna cu Luiza si Catalin Tamas precum si cu un grup de prieteni ai acestora. Tot aici am avut surpriza sa-l reintalnesc pe Livian Trufin (pe care l-am cunoscut la Balea), venit si el ca sa alerge la proba de semi. 

Pensiunea in cauza ofera conditii minimale din punct de vedere al cazarii, insa sta foarte bine la capitolul mancare. Seara am ras o portie de paste, desi aveam inca ceva probleme cu tolerarea mancarii dar grija cursei de a doua zi m-a determinat sa incerc, totusi, sa mananc. Din fericire, peste noapte am reusit sa dorm bine iar sambata dimineata, la ora 7, m-am trezit si mi-am pregatit echipamentul pentru cursa. In afara betelor de trekking si a camelback-ului pe care l-am luat mai mult pentru hidratare, mi-am pus compresiile pentru gambe si cele pentru coapse iar de rezerva, si cele pentru brate. La capitoul incaltaminte, am preferat sa merg tot "pe mana" tenesilor  Adidas Kanadia TR7 care continua sa ma uimeasca prin lejeritatea lor, aderenta buna si felul in care se simte piciorul in ei, in ciuda unei constructii destul de minimaliste, fiind foarte potriviti pentru cursele pe distante mai lungi. 

La ora 8 imi luam micul dejun iar putin dupa ora 9 am pornit spre zona de start din centrul localitatii, acolo unde alergatorii incepusera deja sa se adune. Nu stiu daca si cate evenimente mai gazduieste micutul sat peste an, insa imi este evident ca Ciucas X3 este unul dintre cele mai importante pentru aceasta comunitate de oameni, avand in vedere ca numarul de participanti (peste 1000) plus insotitorii acestora, depasesc cu mult numarul populatiei localitatii. Totul se agita si se anima peste masura pe parcursul saptamanii care precede evenimentul iar apogeul il reprezinta intervalul de vineri pana duminica, atunci cand totul este plin iar competitia este in desfasurare. Ne-am asezat toti la start si, fata de anul trecut cand pornirea in cursa s-a facut cu destul de mare intarziere, momentul fiind amanat de catre organizatori, de aceasta data la ora 10 fix ne-am pus in miscare. Aglomeratia era foarte mare insa stiam ca ea avea sa dureze doar pana la punctul de separare a traseelor de maraton si semimaraton. 

Dupa aproape 4 km, pe Culmea Buzaianu, alergatorii de la semimaraton s-au dus in stanga, spre crestele Zaganului, iar ceilalti ne-am incadrat pe o coborare, spre poalele sudice ale Cazaturii. Zona aceasta era complet necunoscuta pentru mine pentru ca niciodata, de cand ma stiu, nu m-am dus mai incolo de Zaganu, spre est. Alergam pe o poteca ce serpuia prin padure, la altitudine mica, ceea ce facea sa resimt caldura din ce in ce mai mult, pe masura ce timpul trecea iar soarele urca mai mult pe cerul senin al unui weekend cu vreme buna. Am ajuns relativ repede la punctul de alimentare de la km. 8, din Valea Stanii, desi avusesem ceva probleme pe coborarea din Culmea Buzaianu datorita unui incident care m-a scos, la un moment dat din ritm: am inhalat o musca ceea ce mi-a provocat o criza de tuse si spasme la stomac. Am depasit destul de greu momentul dar o vreme nu prea am mai reusit sa ma hidratez ceea ce mi-a dat ceva batai de cap.

Tot incepand de pe Culmea Buzaianu, am alergat cam in acelasi timp cu Ilie Rosu, cel care a parcurs, pana acum, 156 de maratoane dintre care 146 cu drapelul Romaniei. Pe 'nea Ilie il cunoaste intreaga comunitate de alergatori din Romania dar si comunitatile din strainatate, avand in vedere ca a alergat in foarte multe alte tari tinand drapelul tricolor in mana. Pentru mine a fost foarte motivant sa fiu in preajma acestui alergator-legenda o parte insemnata a cursei (de la km. 4 pana aproape la km 20) iar darzenia lui m-a inspirat in momentele mai dificile din aceasta portiune de traseu. 

La punctul de alimentare din Valea Stanii, am zabovit vreme de 2-3 minute pentru a ma alimenta dar si pentru a admira peisajul pitoresc si absolut senzational din acest loc. Este o poiana mare si deosebit de frumoasa, marginita pe toate partile de versanti impaduriti iar linistea acestui loc, desi contrasta puternic cu agitatia noastra specifica unei curse de alergare, mi se transmitea direct in suflet si impunea un respect care pe multi dintre cei sositi aici ne-a determinat sa vorbim mai putin si cu voce mai joasa. Dupa alimentare si hidratare, am pornit pe traseu care a inceput sa urce, serpuit, prin padure, spre Tabla Butii. Pe aceasta portiune m-am ajutat mult de bete care mi-au asigurat un ritm constant si mi-au menajat picioarele. A urmat o coborare destul de frumoasa spre Valea Fetei iar de aici pe un drum forestier spre Valea Stinei unde se afla albia paraului Telejenel, asa cum apare el denumit pe unele harti si unde, potrivit informatiilor de pe harta pusa la dispozitie de organizatori, se afla si o rezervatie de ursi (ursul fiind prezent, de altfel pe tot teritoriul masiuvului Ciucas, intr-o comunitate destul de numeroasa). De aici, traseul incepe sa urce vreo 6 kilometri, pana in Curmatura Valea Stanii aflata la 1436 m alt., printr-un defileu care in unele portiuni se ingusteaza pana la vreo 2-3 metri latime. Pe cursul inferior, defileul este strabatut de apa insa aceasta dipare brusc, la un moment dat, iar traseul continua prin albia secata, aceasta fiind o portiune destul de dificila, cu un sol nisipos si pietros, aproape deloc alergabil. Cu toate ca acest defileu nu se preteaza pentru alergare, el reprezinta totusi un obiectiv spectaculos, absolut unic si care merita sa fie vizitat in special in sezonul mai secetos al anului, astfel incat debitul apei sa permita parcurgerea lui.

De la punctul de control nr. 3, din Valea Stanii (km. 19,7), dupa ce mi-am refacut proviziile cu apa de la izvor, am pornit in alergare spre Cabana Ciucas. De aici, l-am lasat in urma pe Ilie Rosu si am depasit mai mult de 15 alergatori care trecusera la pasul de trekking. Faptul ca eram atat de aproape de Cabana Ciucas m-a motivat foarte mult pentru ca intram in zona de traseu pe care o cunosteam si care mi se parea foarte accesibila. Nu pot sa nu remarc insa faptul ca, pana la Cabana Ciucas, am mai parcurs o distanta de 4 kilometri cu peisaje incredibile si locuri de o frumusete pe care nici nu o banuiam. Iata ca versantii estic, nord-estic si nordic ai Zaganului asund locuri, pe cat de putin cunoscute si umblate, pe atat de frumoase. 

Atat la Curmatura Valea Stanii, cat si la Cabana Ciucas am prins un cer absolut senin iar faptul ca ma aflam in golul alpin, fara nicio umbra in jur, facea ca soarele sa ma nauceasca. Acesta a fost si motivul pentru care nu am stat pra mult la Punctul de Control nr. 4 si am pornit-o spre varful Ciucas. Este poate singurul mare dezavantaj al acestei curse: faptul ca urcarea principala se afta in ultima treime a intregului traseu, cand oboseala incepe deja sa-si faca simtita prezenta.

Am urcat vf. Ciucas in timpul pe care mi-l doream iar aici am facut o scurta pauza pentru hidratare si pentru a-mi strange betele. Se implinisera exact 5 ore de la start. De acum, trasatura predominanta pentru ultimii 13 km era coborarea si invatasem deja ca este mai bine ca, pe astfel de sectoare, sa am mainile libere pentru a-mi asigura un echilibru mai bun si o viteza de deplasare mai mare. Nu pot sa spun ca am fost in cea mai buna zi pentru coborare, dar nici nu am pierdut vremea. A mers mai putin bine decat mi-as fi dorit si, poate daca aveam si eu un coechipier, lucrurile s-ar fi desfasurat altfel. Pe majoritatea coborarilor, gandul meu zbura, invariabil, catre Anca Tifigiu care, daca ar fi fost acolo, cu siguranta lucrurile ar fi decurs altfel. Tot incercam sa-mi imaginez cum ar fi coborat Anca pe fiecare segment in parte insa lucrurile nu mergeau asa cum s-ar fi intamplat daca ar fi fost totul aievea.

Dupa o ora si un sfert de cand am plecat de la Cabana Ciucas, din C.P. 4, am ajuns tot aici, in C.P. 6. M-am alimentat in graba si am pornit pe coboarea spre Valea Berii. Am trecut cat am putut de repede de acea portiune oribila de drum forestier/de tara, foarte abrupta si cu o suprafata ciudata, formata din traverse inguste dispuse precum niste trepte foarte marunte, acoperite de pietris si nisip pe care era foarte usor sa aluneci. Am urcat apoi pana la Statia Seismica Muntele Rosu unde se afla ultimul punct de alimentare care era aprovizionat numai cu bunatati. Cam ciudat pentru un loc aflat la doar 4 km distanta de finish. Nu am putut face fata tentatiei si m-am oprit sa crap niste rosii cu telemea de oaie dupa care imi venea sa-mi ling degetele de bune ce erau. Aproape ca as mai fi stat la un asemenea ospat dar imi propusesem sa ajung in 7 ore inapoi, in Cheia, unde stiam ca Eva ma va astepta sa trecem impreuna linia de finish asa ca am mai baut niste apa cu saruri si am luat-o la picior, spre vale, pe drumul din padure. Nici aici coborarea nu a mai mers la fel ca in urma cu un an insa de aceasta data am pus-o si pe seama oboselii care era normala, de alfel, dupa un asemenea traseu. Picioarele imi erau obosite dupa cel mai alergabil maraton montan dintre cele parcure de mine, pana acum.

Dupa 7 ore si 10 minute de la start am intrat pe singura portiune asfaltata a traseului, cea catre linia de finish. Cu 100 de metri inainte de sosire ma asteptau Filip si Eva care a devenit euforica atunci cand m-a vazut si a inceput sa alerge plina de entuziasm alaturi de mine iar Filip, cu "teta", in urma noastra (daca va intrebati ce anume este "teta", o puteti identifica in fotografie; este acel dispozitiv cu roti, situat intre picioarele lui Filip). Am trecut impreuna linia de finish iar cea mai mare bucurie pentru Eva a fost aceea ca a primit si ea o medalie din partea organizatorilor, separat fata de a mea.

La punctul de alimentare de la finish am gasit, spre marea mea bucurie, penene. Raman la parerea ca este unul dintre cele mai portivite alimente dupa o cursa de anduranta. Punct. Totusi, imaginea cu care alergasem in fata ochilor pe ultimii 8-10 km, era cea a unei halbe de bere asa ca nu am stat prea mult pe ganduri si am pornit spre sala de sport pentru a-mi lua in primire portia gratuita de bere, oferita de organizatori, nu inainte insa de a asista si la sosirea primului ultramaratonist. Cine altul daca nu extraterestrul Robert Hajnal, cel care in ultimul timp castiga tot ceea ce inseamna ultra in Romania, de obicei cu cel putin o ora avans inaintea celor de pe urmatoarele locuri. Si aici, a incheiat proba de 105 km in mai putin de 12 ore!!!

Experienta Ciucas X3 insa nu s-a incheiat aici, pentru noi. A doua zi am luat parte la un eveniment cel putin la fel de emotionant pentru mine: cursa copiilor. Aici i-am avut inscrisi atat de Eva, cat si pe Filip, fiind reprezentate toate grupele de varsta. Cea mai placuta surpriza pentru mine a fost sa vad atentia extraordinara care a fost acordata de organizatori, copiilor. In primul rand, pe parcursul intregului weekend, acestia au avut un loc de joaca special amenajat in curtea salii de sport: saltele si tobogane gonflabile, baloane si animatori. Celor care s-au inscris la cursa copiilor le-au fost distribuite, in mod gratuit, kituri de participare care au continut saculet personalizat, tricouri tehnice "Gravity" personalizate cu logoul evenimentului si culori diferite pentru fetite si baieti, pelerine de ploaie, fluiere cu lentila reflectorizanta, truse cu creioane colorate si seturi de creta colorata, batoane energizante obtinute din fructe, prin prelucrare la rece, baloane, numere de concurs. La finalul competitiei de alergare le-au fost acordate medalii turnate si nu modelul acela de tabla care se gaseste in toate librariile. Asadar copiii s-au bucurat de o atentie absolut speciala din partea organizatorilor si, pentru ca am stat mult timp intre ei, atat sambata, dupa cursa mea, cat si duminica, in timpul si dupa cursa lor, pot spune ca micutii s-au simtit absolut extraordinar. Ai nostri, cel putin, au fost foarte incantati de medaliile pe care le-au obtinut si, bineinteles, de saculetii cu kitul de participare. Nu mai spun cat de ocupati au fost la locul de joaca!

Ciucas X3, in sine, este un eveniment foarte bine organizat. O armata de voluntari care fac o treaba excelenta si cu foarte multa pasiune, atat pe traseu, la punctele de alimentare, hidratare sau in punctele critice ale traseului (i-am gasit, de fiecare data, exact acolo unde este nevoie de ei pentru a nu se produce nicio confuzie si aveau, de fiecare data, toate informatiile pe care le solicitam), dar si in zona de start/finish unde au facut ca lucrurile sa se desfasoare normal, fluent si la timp, in ciuda numarului foarte mare de participanti. Desi eram foarte multi, nicaieri nu se formau cozi mai mari de 10 persoane iar timpul de asteptare era foarte mic. Punctele de alimentare erau foarte bine aprovizionate iar la finish, ce pot sa spun! Atata diversitate, plus portia de paste, plus cea de bere, nu cred ca am mai vazut in alta parte, si ma refer la competitii de mult mai mare anvergura si cu pretentii mult mai mari decat Ciucas X3.  Am toata admiratia pentru modul impecabil in care este organizat un asemenea eveniment!

Aceasta a fost povestea cursei cu nr. 27 din "cariera" mea. Voi reveni, cu siguranta, la Ciucas X3 pentru ca mi-a placut foarte mult. Traseul este, intr-adevar, alergabil in cea mai mare parte, nu pot spune daca este mai usor sau nu decat cel de la semi insa este, cu siguranta, mai lung si mai obositor dar peisajele sunt absolut fantatice. Asadar voi reveni si la anul, cel mai probabil tot pentru proba de maraton. Iar cand voi decide sa parcurg si primul meu ultramaraton de 100km, tot aceasta va fi competitia unde voi dori sa fac fata acestei provocari. Acum gandul meu se indreapta insa catre, probabil, ultima competitie de alergare montana la care voi participa in acest an: Maratonul Pietrei Craiului.
(Foto credit: Ciucas X3)