Reîntâlnirea cu Bucla 1 la Eco Marathon Moieciu - 2016

Anul trecut îmi propuneam ca, în 2016, să revin la Moieciu de Sus pentru a alerga toate cele 3 bucle. Nu știu ce a fost în mintea mea, totuși, la începutul acestui an, că m-am înscris tot la cros, gândindu-mă, probabil, că e timpul prea scurt după Brasov Marathon și înainte de Transylvania: câte două săptămâni distanță de fiecare. Moieciu nu a reprezentat un obiectiv în sine, în acest an, ci doar un pretext de a ieși la încă o alergare montană dar poate tocmai de aceea aș fi putut lua în calcul parcurgerea a mai mult de o singură buclă.

Nefiind o cursă grea, am ales să plec din București chiar sâmbătă dimineață așa că, la ora 4 și câteva minute, mă urcam în mașină pentru a porni spre Moieciu de Sus. Prognozele anunțau iadul pe pământ în această zi dar cerul dimineții nu părea să țină cont de acestea așa că am prins o vreme absolut superbă pe drumul de 3 ore până în localitatea de unde se ia, în mod tradițional, starul Eco Marathonului.

Brasov Marathon 2016 - un alt vis împlinit

Am revenit la Brașov după doar 3 săptămâni, pentru a 4-a oară în ultimele 13 luni, ca să particip la o nouă cursă de alergare montană la care visasem de multe ori în ultimul timp. 

Cu un an în urmă, tot aici, alergam proba de semimaraton și îmi aduc aminte cum îi priveam cu mult respect și admirație pe finaliștii probei de maraton. Mi se părea extraordinar, la acel moment, faptul că acei oameni plecaseră din centrul Brașovului, urcaseră vf. Postăvaru apoi se întorseseră în condițiile în care eu, la acea vreme, eram absolut epuizat după cei 21 km care cuprinseseră și Treptele lui Gabony de pe Tâmpa - un adevărat test de voință. Cu aceeași admirație îi priveam și acum pe cei care se pregăteau să ia starul în proba de maraton, numai că, de această dată, urma să alerg și eu alături de ei motiv pentru care emoțiile erau foarte puternice. Totuși m-am simțit ceva mai bine când m-am întâlnit la start cu Daniel Lupa care era pregătit să alerge în aceeași probă, la fel ca și anul trecut.

Semimaratonul Brașov - prima cursă de trail running a anului 2016

Parafrazând o veche zicală românească, încep prin a spune: cum te antrenezi, așa alergi. Eu am testat veridicitatea acestei afirmaţii pe pielea mea, in acest weekend, la Braşov, acolo unde am fost ca să alerg Semimaratonul INTERSPORT. Nu puteam avea pretenția unei curse extraordinare atunci când antrenamentul specific a lipsit aproape cu desăvârșire. Furat de entuziasmul proiectului ORA DE MIȘCARE, am trecut antrenamentele de alergare în plan secund. Adică într-un plan căruia nu prea am mai avut resurse de timp să-i pun la dispoziție. Așa că am plecat spre Brașov fără prea mari așteptări de la cursa pe care urma să o alerg, ci doar cu speranța finalizării ei în baremul de timp. Sincer, chiar și acesta mi se părea a fi un obiectiv cam optimist dar, cum vremea se anunța foarte bună iar starea traseului părea să fie una excelentă, nădăjduiam că voi reuși, totuşi, să nu mă întorc acasă dezamăgit.

ORA DE MIȘCARE - un proiect de suflet

Mi-am dat seama, în urma mai multor reacții, că multi dintre cei din jurul meu sau care îmi urmăresc pagina de facebook nu înțeleg care este caracterul proiectului ORA DE MIȘCARE și, în general, lumea nu prea înțelege ce este cu el, așa că m-am gândit să vă ofer acum toate detaliile în legătura cu acest demers pornit acum aproape 6 luni.

ORA DE MISCARE constă în susținerea a două sesiuni de antrenament de tip fitness, în incinta Complexului Sportiv Dinamo București (șos. Ștefan cel Mare nr. 7-9, București) în fiecare marți și joi seara, în intervalul orar aproximativ 20.00-21.30. Participarea la aceste sesiuni este GRATUITĂ, singurele eventuale costuri pentru a căror suportare am făcut apel la participanți fiind doar cele necesare achitării chiriei spațiului pe care îl folosim, mai ales pe perioada sezonului rece când nu este posibilă susținerea antrenamentelor în aer liber și suntem nevoiti să intrăm într-o sală din incinta complexului.

Al doilea Gerar

Primul a fost în ianuarie 2015, atunci când a luat ființă echipa Melcii si Broscuța formată din Anca Tifigiu, Daniel Lupa și eu. Atunci, după primul Gerar, scriam că "cel mai mult, cel mai profund, îmi doresc să mai alerg alături de acești doi oameni: Anca și Lucian. Am fost 3 necunoscuți care au reușit să facă o echipă ca și cum s-ar fi cunoscut de mult timp. Această cursă care ne-a ținut împreună preț de 2 ore, ne-a legat, ne-a sudat ca o echipă și a creat o stare pe care ar fi păcat să o pierdem". În tot cursul anului 2015, au mai fost numeroase ocazii în care m-am reîntalnit cu fiecare dintre cei doi prieteni: La Brașov, la Moieciu, în Bucegi la 7500 și la Ciucaș. Niciodată, în tot acel an, nu am mai alergat în echipă dar de fiecare dată ne-am regăsit cu multă bucurie, cu emoție iar mie unul, de fiecare dată, prezența lor în aceeași cursă, mi-a creat o stare de confort psihic excelentă și m-a motivat foarte mult. Nu am să uit niciodată, de exemplu, semimaratonul de la Ciucaș atunci când moral nu stăteam absolut deloc bine, eram aproape complet demotivat și fără chef de alergare dar am auzit-o pe Anca spunând acel  "...am venit, alergăm şi plecăm!" care, nu știu prin ce minune, mi-a dat un imbold care a generat, spre finalul cursei, cea mai rapidă, frumoasă și memorabilă - pentru mine - coborâre dintre toate cele pe care le-am reușit pe parcursul acelui an. 

Gânduri la sfârșit de an 2015

Sfârşit de an 2015. Al doilea an din "viaţa" mea de alergător. Un an cu 13 curse, dintre care 8 montane, însă mult mai puţini kilometri alergaţi decât îmi propusesem iniţial pentru că, deh, nu mi-am putut aloca atât de mult din timpul liber doar alergării. Însă, una peste alta, sunt mai mult decât mulţumit de ceea ce am realizat în acest an pentru că depăşeşte cu mult ceea ce aş fi putut visa vreodată. Am parcurs primul meu maraton montan şi primul maraton pe plat, am alergat aproape 200 km în curse montane, am ajuns în locuri minunate în care, dacă nu aş fi alergat, poate că nu ajungeam prea curând. Am cunoscut oameni minunaţi de la care am învăţat o grămadă de lucruri şi aş vrea să-i amintesc măcar pe câţiva dintre ei: Victor Vlad, Marian Tudorică, Daniel Lupa, Anca Tifigiu, Florin Muntean, Răzvan Norocel, Marius Popescu, Laurenţiu Moga şi Mihai Pantiş. De fapt, sunt mult mai mulţi însă aceştia şi-au pus într-o mai mare măsură amprenta asupra existenţei mele în 2015. 

Anul 2015 a fost aşa, ca un vis nebunesc pe care mi l-am îndeplinit cap-coadă. Bunuţul m-a ajutat să rămân sănătos şi să reuşesc absolut tot ceea ce mi-am propus la începutul anului. A fost ca o descătuşare. Am învăţat extrem de multe lucruri despre mine, despre efortul fizic, despre programe de antrenament, biomecanică şi anatomie funcţională.