Marea imBULZeala - Atinge Omu 2017

Pentru al 3-lea an consecutiv am cedat instinctelor mele gurmande si m-am inscris la cea de-a 3-a editie a cursei "Atinge Omu", pentru a ma imBULZi si eu, la final, la traditionala masa ciobaneasca: bulz si jintita. Cursa aceasta iese, cumva, din peisajul curselor de trail running de la noi prin atmosfera sa unica si originalitatea meniului de la final. In primul rand, este o cursa fara timp limita de final, insa cu un timp intermediar in vf. Omu. Apoi este o cursa mentinuta intentionat cu un numar mic de participanti, asa cum aveam sa aflu acum de la Geo, organizatorul ei, pentru a-i mentine caracterul intim al atmosferei. "Imi place sa vad ca oamenii vin aici si stau de vorba unii cu altii, stau la povesti... alergarea este mai mult un pretext pentru a ne aduna impreuna ca niste prieteni, si a ne bucura de faptul ca ne-am reintalnit". Si exact asta reuseste sa faca. Cei mai multi dintre alergatori sunt aceiasi, de toate cele 3 editii incoace. Cu mici diferente.

Cu toate acestea, "Atinge Omu" ramane o cursa montana care, chiar daca e pe distanta de cros (13 km anul acesta), se remarca prin diferenta de nivel mare (aprox. 1000 m D+), ascensiunea abrupta spre varful Omu si segmentele alergabile in mare viteza pe intoarcerea de la Omu la Pestera. De asemenea, se remarca si prin desfasurarea ei integral in golul alpin (alt. 1600-2500 m). Aceste caracteristici o fac sa fie spectaculoasa si unica in peisajul curselor montane de la noi, dar in egala masura accesibila si celor mai putin initiati in alergare montana, datorita distantei scurte.

Maraton Muntii Macin 2017

Am doua idei, pentru inceput:

1. Un maraton montan este o aventura si o provocare majora, fie ca il faci in 4 ore jumate, fie in 8.

2. Cand pornesti intr-o cursa de maraton montan, abordarile fataliste de genu' "las' ca merge" sau "ce-o fi, o fi" ori "il scot eu si p-asta la capat, cumva" nu sunt deloc o optiune viabila. Abordarea trebuie sa fie una pragmatica si pregatirea dedicata inca de la momentul luarii deciziei de participare.

Eu anul acesta m-am decis relativ tarziu asupra calendarului competitiilor la care mi-am propus sa particip, fiind destuld e ocupat cu dezvoltarea unor proiecte personale despre care am sa mai vorbesc, la un moment dat, pe acest blog. Fata de anii trecuti cand imi incepeam sezonul cu cele doua curse din aprilie, de la Brasov, anul acesta nu am mai putut ajunge la ele deoarece s-au suprapus, ca date, cu 2 bootcampuri pe care le aveam programate asa ca am inceput destul de abrupt, cu Maraton Muntii Macin. Totusi nu-mi faceam prea multe probleme, fiind - in viziunea mea - o cursa destul de accesibila daca ma gandeam la inaltimea mica a culmilor acestui masiv muntos. In urma cu doi ani participasem, tot aici, la proba de semimaraton unde castigasem locul III la categoria de varsta si, inca de atunci, imi propusesem sa revin pentru a parcurge si traseul maratonului, din dorinta de a descoperi si mai mult din frumusetea unica a acestei regiuni prea putin cunoscute a tarii noastre.

30 de minute alaturi de copiii Orasului Peventiei Cardiovasculare

Se implinesc acum exact 3 ani de cand, convins fiind de importanta miscarii in mentinerea unei stari optime de sanatate, mai ales in conditiile in care treceam pragul varstei de 40 de ani, am inceput sa acord un rol primordial sportului intre preocuparile mele. Zeci de curse de anduranta pe trasee montane, mii de ore de antrenament in sala si pe stadion ori in parcuri, studiul si asimilarea unui volum mare de informatii din domeniul fitness-ului si alergarii, toate acestea au fost circumscrise acestei preocupari si scopului de a ma mentine sanatos si in forma pentru cat mai multi ani de acum incolo. 

Este insa adevarat ca, in tot acest rastimp, luat fiind, uneori, de flama performantei, am uitat pentru ce am inceput o astfel de existenta si care este scopul pentru care ma angrenez in toate aceste activitati si, uneori, am intins coarda cam mult iar locul starii de bine si de forma fizica a fost luat de oboseala, epuizare, probleme musculare si articulare etc. Tentatiile au devenit mai puternice decat dorinta rationala de aplicare a regulilor pe care le cunosteam asa ca, uneori, am avut si de suferit. Doar ca la inceputul acestui an am avut parte de o intamplare care mi-a readus aminte, inca o data, de unde si mai ales de ce am pornit pe acest drum. 

MPC 2016 - "Flying on the rocks"

Piatra Craiului este poate cel mai popular loc din Romania nu doar pentru montaniarzi ci, de 10 ani incoace, si pentru comunitatea alegatorilor montani. Una dintre cele mai dorite competitii de alergare montana din Romania este si Maratonul Piatra Craiului (MPC) - ultima cursa a fiecarui an, din Circuitul Carpatilor. MPC-ul se detaseaza fata de celelalte curse montane prin traditia evenimentului, formatul sau (o singura cursa cu mai multe linii de finish intermediare), festivitatea de inmanare a medaliilor, "covorul rosu" de la startul cursei, atmosfera etc. Dar, poate mai presus de orice, aceasta cursa se remarca prin parcurgerea peisajelor unice ale Pietrei Craiului pe care le strabate traseul care reprezinta o bucla ce inconjoara aproape intreaga creasta.

Anul acesta lucrurile aveau sa fie insa usor diferite fata de ceilalti ani. Pentru faptul ca se implineau 10 ani de cand se tine aceasta competitie, organizatorii au decis sa marcheze momentul prin parcugerea traseului in sens invers decat pana acum. "The back way" a starnit curiozitatea multora. Eu eram oricum curios iar ideea in sine de a da o tura de Piatra Craiului era suficient de provocatoare astfel incat sa conteze mai putin, pentru mine, daca o fac in sensul acelor de ceasornic sau invers. Curiozitatea si dorinta de a alerga in Piatra Craiului au fost mai presus de starea de oboseala excesiva pe care am resimtit-o in zilele premergatoare cursei. Faptul ca eram la finalul unui sezon de 6 luni in care am inghesuit nu mai putin de 12 curse, dintre care 3 in ultima luna (2 semimaratoane in padure si un maraton la Ciucas) si-a spus in mod serios cuvantul. Simteam ca abia ma mai tarasc si eram stapanit permanent de o stare continua de somnolenta si slabiciune generala. Chiar si drumul pana la Zarnesti, din preziua cursei, a fost un chin, nu doar pentru ca a durat foarte mult, ci si pentru ca eram atat de obosit incat imi venea sa adorm cu capul pe volanul masinii.

Ciucas X3 maraton - cursa "cerbilor" pe taramul ursilor

Ciucasul este unul dintre acele locuri in care mi-am dorit mereu sa revin pentru peisajele sale extraordinare iar dupa participarea, acum un an, la cursa de semimaraton de la "Ciucas X3", am tinut sa ma intorc si pentru a alerga, asa incat inscrierea la competitia din acest an era stabilita inca din anul 2015. Am oscilat doar in ceea ce priveste proba la care sa particip - maraton sau ultra - insa, pentru ca experienta mea in alergarile montane nu este foarte indelungata, alegerea a fost destul de simplu de facut. Pentru un ultra mai am inca niste sute/mii de kilometri de "inghitit" sub talpi.

Asadar, pentru acest an am decis sa alerg alaturi de "cerbi" (cerbul fiind simbolul probei de maraton, in timp ce iepurele este simbolul semimaratonului iar vulturul al ultramaratonului), pe un traseu despre care auzisem inca de anul trecut ca ar fi destul de usor, ba chiar, spuneau unii, mai usor decat cel al probei de semi. O asemenea comparatie m-a nedumerit avand in vedere ca, la semi, in afara urcusului pe Zaganu (e drept, destul de lung si abrupt), traseul era mai mult decat lejer, in vreme ce maratonul te poarta pana pe varful Ciucas a carui altitudine -1954 m - este mai mare decat a Zaganului (1883 m).

2X2 RACE - fata in fata cu propriile limite

Depasirea propriilor limite presupune, in primul rand, cunoasterea lor. Pentru mine, momentul participarii la cursa de 45 km de la 2x2 Race a fost cel in care m-am intalnit cu aceste limite. A fost o experienta nu doar utila, ci si necesara.

La inceputul acestui an, cuprins de un val de entuziasm, m-am inscris la aceasta cursa - cea mai grea din Romania, cea mai grea din Europa pe aceasta distanta si una dintre cele mai grele din lume, asa cum insisi organizatorii o descriu. Stiam ca este o cursa peste ceea ce puteam duce eu care aveam o experienta de alergare montana de doar un an. Ceea ce stiam ca imi va genera probleme era nu atat lungimea sau/si dificultatea traseului pe care le cunosteam foarte bine dupa nenumaratele ture de trekking parcurse pe Creasta Fagarasului, cat baremul de timp destul de scurt. De la aparitia acestei curse si pana acum, timpul limita a suferit numeroase modificari. Daca, la inceput, el era de 24 de ore, ulterior a fost scurtat la 15 ore iar acum este de doar 14 ore, cu o serie de timpi intermediari care au fost, la randul lor, scurtati. Spre exemplu, timpul limita de parcurgere a traseului de la Balea Lac pana pe Varful Moldoveanu, este de doar 4 ore iar cel de parcurgere a traseului din Saua Capra pana pe Varful Negoiu si inapoi, pana la sosirea de la Balea Lac, este de doar 6 ore. Aceste bareme de timp nu sunt neaparat scurte, in raport cu distanta insa Creasta Fagarasului este cel mai tehnic traseu de la noi din tara iar asta este de natura sa ingreuneze mult deplasarea.