Sub soarele Greciei, pe urmele zeilor - Olympus Marathon 2016

Maratonul Olimpului 2010 sau momentul in care am aflat ca exista alergare montana

Se implinesc exact 6 ani de cand am venit pentru prima oara in Grecia alaturi de Ingrid si Jon care urmau sa participe pentru prima data la Maratonul Olimpului. La acea vreme, ideea de a alerga pe munte, pe o distanta de aproape 45 de km mi se parea nebunie curata si nu puteam intelege ce anume poate motiva un om sa se supuna unui asemenea chin si - de ce nu? - unui risc enorm pentru santate. Nu mai vorbesc de faptul ca mi se parea o chestie absolut imposibila si ma uitam ca la extraterestri la acel grup de oameni cu aspect ciudat care stateau aliniati la startul competitiei. Si mai ciudat ma uitam la cei care au ajuns la Prionia (checkpointul de la km 31 al cursei), respectiv la linia de finish din Litochoro. Sa parcurgi o asemenea distanta plecand de la nivelul marii, urcand pana la altitudinea de aproape 2900 m si coborand din nou pana aproape de nivelul marii, era ceva ce mintea mea nu putea procesa. M-a impresionat foarte mult sa fiu martor la un asemenea eveniment dar nu pot spune ca m-a atras atunci, in vreun fel, ideea de a face si eu, vreodata, asa ceva. Mai ales ca eu consideram, la acel moment, ca asemenea performante sunt apanajul celor mult mai tineri decat mine sau a celor care, chiar daca sunt mai in varsta, au facut sport de performanta toata viata lor.

Atingerea Omului din 2016

Daca tot am înțeles că postările mele pe blog sunt scrise într-o notă plictisitoare, azi m-am gandit să schimb un pic registrul așa că... vă invit să priviți cu atenție fotografia alăturată. Pentru cei care nu știu exact despre ce este vorba, să vă explic: este un bulz și o cană plină cu jintiță. Daca tot nu înțelegeți, vă mai dau niște detalii suplimentare: bulzul este acel gogoloi făcut din mămăligă, plin în interior cu branză parțial topită de la fierbințeala mămăligii; jintița este un amestec lichid de zer cu brânză. Este o combinație tradițională ciobănească, pe care nu prea ai ocazia să o savurezi decât pe la stânele (încă) tradiționale de pe la noi. Dacă încă nu salivați după ce ați luat contact cu aceste detalii, inseamna ca nu ati incercat niciodata aceasta combinatie asa ca va invit sa o faceti cat mai curand posibil. Eu am incercat-o acum un an, cam tot pe vreme asta, in Bucegi, la finalul primei editii a unei curse de cros montan intitulata "Atinge Omu". Mai multe detalii despre experiența mea de atunci, veți găsi aici.

Transylvania 30K - o incursiune prin abruptul nordic al Bucegilor

21 mai 2016. Cursa 30 K Transylvania în masivul Bucegi: Castelul Bran - Poarta - Muchia Oprișului - Poiana Râșnovenilor - Culmea Clincea - Șaua Țigănești - Valea Țigănești - Cabana Mălăiești - Valea Mălăiești - Hornurile Mălăiești - Curmătura Hornurilor (alt. 2384 m) - Valea Gaura - Muchia Grajdului - Castelul Bran. 30 km, D+ 2370m: 9 ore și 41 de minute.

Demult nu am mai așteptat cu atâta emoție, bucurie și nerăbdare o cursă cum a fost aceasta la care am participat în data de 21 mai, la Bran. Gândul de a mă reântâlni cu abruptul versantului nordic al Bucegilor (Abruptul Bucșoiu, Mălăiești, Gaura) și nu oricând, ci într-o perioadă a anului în care acolo, la peste 2000 de metri altitudine, este încă iarnă, era atât de provocatoare pentru mine încât entuziasmul pe care îl resmițeam era de-a dreptul plenar. Întreaga săptămână dinaintea cursei am stat conectat la orice sursă de informație despre starea vremii și starea traseelor din Bucegi și toate îmi sugerau un singur lucru: acolo încă este iarnă. În ciuda temperaturilor ridicate din București, a hainelor subțiri la care am trecut de ceva vreme, Bucegii se încăpățânau, încă, să rămână acoperiți de zăpadă ceea ce mă incita din cale-afară de mult. 

Reîntâlnirea cu Bucla 1 la Eco Marathon Moieciu - 2016

Anul trecut îmi propuneam ca, în 2016, să revin la Moieciu de Sus pentru a alerga toate cele 3 bucle. Nu știu ce a fost în mintea mea, totuși, la începutul acestui an, că m-am înscris tot la cros, gândindu-mă, probabil, că e timpul prea scurt după Brasov Marathon și înainte de Transylvania: câte două săptămâni distanță de fiecare. Moieciu nu a reprezentat un obiectiv în sine, în acest an, ci doar un pretext de a ieși la încă o alergare montană dar poate tocmai de aceea aș fi putut lua în calcul parcurgerea a mai mult de o singură buclă.

Nefiind o cursă grea, am ales să plec din București chiar sâmbătă dimineață așa că, la ora 4 și câteva minute, mă urcam în mașină pentru a porni spre Moieciu de Sus. Prognozele anunțau iadul pe pământ în această zi dar cerul dimineții nu părea să țină cont de acestea așa că am prins o vreme absolut superbă pe drumul de 3 ore până în localitatea de unde se ia, în mod tradițional, starul Eco Marathonului.

Brasov Marathon 2016 - un alt vis împlinit

Am revenit la Brașov după doar 3 săptămâni, pentru a 4-a oară în ultimele 13 luni, ca să particip la o nouă cursă de alergare montană la care visasem de multe ori în ultimul timp. 

Cu un an în urmă, tot aici, alergam proba de semimaraton și îmi aduc aminte cum îi priveam cu mult respect și admirație pe finaliștii probei de maraton. Mi se părea extraordinar, la acel moment, faptul că acei oameni plecaseră din centrul Brașovului, urcaseră vf. Postăvaru apoi se întorseseră în condițiile în care eu, la acea vreme, eram absolut epuizat după cei 21 km care cuprinseseră și Treptele lui Gabony de pe Tâmpa - un adevărat test de voință. Cu aceeași admirație îi priveam și acum pe cei care se pregăteau să ia starul în proba de maraton, numai că, de această dată, urma să alerg și eu alături de ei motiv pentru care emoțiile erau foarte puternice. Totuși m-am simțit ceva mai bine când m-am întâlnit la start cu Daniel Lupa care era pregătit să alerge în aceeași probă, la fel ca și anul trecut.

Semimaratonul Brașov - prima cursă de trail running a anului 2016

Parafrazând o veche zicală românească, încep prin a spune: cum te antrenezi, așa alergi. Eu am testat veridicitatea acestei afirmaţii pe pielea mea, in acest weekend, la Braşov, acolo unde am fost ca să alerg Semimaratonul INTERSPORT. Nu puteam avea pretenția unei curse extraordinare atunci când antrenamentul specific a lipsit aproape cu desăvârșire. Furat de entuziasmul proiectului ORA DE MIȘCARE, am trecut antrenamentele de alergare în plan secund. Adică într-un plan căruia nu prea am mai avut resurse de timp să-i pun la dispoziție. Așa că am plecat spre Brașov fără prea mari așteptări de la cursa pe care urma să o alerg, ci doar cu speranța finalizării ei în baremul de timp. Sincer, chiar și acesta mi se părea a fi un obiectiv cam optimist dar, cum vremea se anunța foarte bună iar starea traseului părea să fie una excelentă, nădăjduiam că voi reuși, totuşi, să nu mă întorc acasă dezamăgit.