Martor la sărbătoarea Time Trial Running - 18 ianuarie 2015

Am ţinut neapărat ca, înainte cu o săptămână de a lua startul la Semimaratonul Gerar, să particip la un eveniment important pentru comunitatea alergătorilor bucureşteni: aniversarea a 2 ani de existenţă a proiectului "Time Trial Running" care a coincis cu cea de-a 42-a ediţie a antrenamentelor comune organizate în cadrul acestui proiect.

Prima mea participare la alergările T.T.R. s-a petrecut la ediţia nr. 35 din 12 octombrie 2014, atunci când a fost organizat un antrenament cu pante şi  mărturisesc că am rămas legat sufleteşte de acest proiect pentru că m-am simţit foarte bine alături de oamenii pe care i-am întâlnit acolo, dar mai ales am fost profund impresionat de pasiunea şi devotamentul extraordinare pentru acest proiect, manifestate de Florin Simion şi de ceilalţi voluntari care îl sprijină în acest demers. De atunci am ştiut că voi mai reveni la T.T.R. şi, chiar dacă agendele nu ni s-au mai suprapus, eu am mai revenit. de unul sngur, în Parcul Tineretului pentru a alerga traseul ediţiei 35 şi cu siguranţă că voi mai reveni şi cu oricare altă ocazie viitoare. De această dată însă era vorba de un moment aniversar, aşa încât am ţinut neapărat să ajung şi eu pentru a împărtăşi, alături de promotorii proiectului, bucuria marcării celor 2 ani de existenţă, adică doi ani de muncă, pasiune şi energie dăruite alergătorilor amatori din Bucureşti.

Pentru cine nu a luat contact cu T.T.R., trebuie spus că aceste antrenamente nu sunt doar o simplă adunare ad-hoc a unor pasionaţi care încep să alerge împreună. Fiecare antrenament comun din cadrul proiectului este un eveniment în sine, cu reguli clare şi cu un suport logistic demn de o competiţie: înregistrarea participanţilor, cronometru, fotografii la start şi pe traseu, celebrul start individual, clasament final, diplome de participare, punct de hidratare la final şi tombolă. Iar toate acestea se întâmplă fără o taxă de participare, în condiţiile în care toată această organizare presupune alocarea unor resurse: umane şi materiale. Pasiunea extraordinară care motivează nişte oameni ca, de doi ani, să facă în mod absolut dezinteresat tot acest efort este una care pe mine unul mă face să mă uit la ei cu multă admiraţie şi foarte mult respect.

La această ediţie aniversară, numărul participanţilor a fost cu adevărat impresionant: 118 alergători, adică un record de participare, după cum au anunţat organizatorii. Atmosfera a fost, într-adevăr, una de sărbătoare: lume multă, frumoasă, alergători cu experienţă, veterani dar şi începători (chiar şi eu am venit cu un amic aflat la început de drum), discursuri frumoase, emoţii, felicitări şi foarte multă bucurie din partea tuturor.

Puţin după ora 14:00 a început procedura de start individual, la interval de 5 secunde între participanţi, ceea ce înseamnă că s-a terminat nu cu mult timp înainte ca primii concurenţi să termine prima tură de lac dintre cele două care formează traseul clasic al TTR-ului (5,7 km). Mi-aş fi dorit să pot cuprinde imaginea întregului lac de undeva de deasupra, pentru a vedea salba de alergători rotindu-se ca într-o horă în jurul acestuia dar, oricum, imaginea cred că a fost una cu adevărat impresionantă pentru toţi cei care se plimbau pe alei la acea oră. Vremea a fost numai bună de alergat: chiar dacă era un pic mai rece la momentul startului, până la final soarele a ieşit dintre nori încălzind, puţin, aerul. M-am simţit foarte motivat să alerg, m-am simţit bine pe traseu şi m-am bucurat că mă aflam acolo, alături de toţi ceilalţi, sărbătorind - cum altfel dacă nu prin alergare şi prin bucuria alergării - existenţa unui proiect care ne este oferit constant de doi ani încoace.  

Imaginea acestui grup impresionant care înconjura lacul în alergare cred că a avut un efect puternic motivant şi asupra simplilor trecători sau privitori aflaţi la acel moment în parc pentru că nu cred că poţi rămâne indifierent văzând atât de multă lume veselă, bucuroasă, alergând de plăcere pe lângă tine şi să nu-ţi pui problema că ai putea experimenta această stare şi preocupare în timpul liber. Cred că un astfel de eveniment, organizat în acest fel, precum un flashmob, este cea mai bună reclamă pentru mişcare în aer liber şi un stil de viaţă sănătos. Cred că, în felul acesta, fenomenul alergărilor lungi a luat amploare în ultima vreme, la noi, aşa cum se întâmplă, de altfel, şi cu mersul pe bicicletă. Şi, de asemenea, cred că cel mai mare beneficiu pe care îl aduce organizarea unor evenimente de acest fel, îl constituie tocmai creşterea constantă a numărului celor care încep să facă mişcare, adică să facă ceva pentru sănătatea lor. Iar de aici şi până la accesarea unei comunităţi de alergători nu mai este decât un pas şi, o dată accesată o asemenea comunitate, apare un anumit tip de culturalizare în mentalul fiecărui individ care începe să preia din valorile promovate de grupul din care face parte. Valori care, aşa cum le-am perceput eu, vizează de cele mai multe ori stilul de viaţă sănătos, grija pentru mediu şi grija pentru semeni aflaţi în nevoie.

Pentru mine, dincolo de momentul aniversar, această ediţie a reprezentat un imbold puternic de a ieşi din casă într-un moment în care, altfel, nu cred că aş fi fost suficient de motivat să fac mişcare întrucât aveam o febră musculară groaznică după antrenamentul pe care îl susţinusem vineri, la sală, cu elite-trainerul Raul Toma. Am ieşit însă, şi chiar nu mi-a părut rău deşi alergarea în sine a fost un pic cam chinuitoare, însă la final, ca de obicei, m-am simţit foarte bine şi satisfăcut pentru faptul că am alergat şi am scos chiar un timp bunicel pentru nivelul meu de pregătire. Cel mai mult m-am chinuit chiar după start când îmi simţeam picioarele îngheţate şi, contrar stilului meu, am pornit foarte tare pentru a mă încălzi mai repede. Febra musculară însă se opunea cu înverşunare dorinţei mele de a lungi pasul aşa că am dus o luptă grea, cu dinţii încleştaţi, până am început să mă încălzesc şi am mai micşorat ritmul. Pe final, am crescut dinnou viteza, fiind suficient de încălzit aşa încât nici durerea musculară nu mai era la fel de intensă ca la început. Am terminat cei 5,7 km în 28 min si 58 sec şi presimt că este aproape momentul în care voi reuşi să cobor media ritmului de alergare sub pragul psihologic de 5 min./km

La final, am intrat în Cafeneaua Actorilor - gazda permanentă a evenimentelor T.T.R. - unde nu am băut un pahar de şampanie, în schimb am băut un ceai cald şi am mâncat o mandarină iar după momentul premierilor şi tombola la care am câştigat şi eu un tricou tehnic, am pornit spre casă, bucuros că am fost părtaş acestui eveniment şi decis să mă reîntorc la antrenamentele TTR ori de câte ori voi avea ocazia. 

Îi sunt recunoscător lui Florin Simion, precum şi celor din jurul său, pentru ocazia pe care mi-o oferă de a alerga alături de oameni minunaţi şi îi felicit, şi în sinea mea, pentru ceea ce reuşesc să facă, dar mai ales pentru abnegaţia şi determinarea prin care reuşesc să ţină în picioare acest proiect, unul dintre cele mai frumoase proiecte promovate de către comunităţile de alergători din Bucureşti (cred eu, deşi nu am ajuns, încă - dar o voi face - la Saturday Nike Run şi nici la Romniceanu Stairs Run).

Acum nu-mi mai rămâne decât să aştept prima dintre cele 10 competiţii oficiale la care mi-am propus să particip în acest an: Semimaratonul Gerar, din 25 ianuarie.

FOTO: Radu Cristi