Semimaratonul International Bucuresti 2015 - o altfel de poveste de succes

În Bucureşti se organizează anual cele mai mari 2 competiții de long running cu participare internațională: Semimaratonul din luna mai și Maratonul din luna octombrie. Cu un număr de participanți care a ajuns acum la 10 mii de alergători/competiție, acest eveniment bianual aduce în același loc toți "long-runner"-ii de top ai României dar și celebrii atleți kenieni care, în ultimii ani, sunt permanent abonați la podiumurile competițiilor internaționale similare de aici și de pretutindeni. 

Fiind un eveniment de o asemenea anvergură, evident că nu puteam lipsi, chiar dacă, în programul meu competițional, Semimaratonul Internațional din 17 mai urma să încheie o serie de 4 curse desfășurate in 4 weekenduri consecutive. Undeva pe la începutul anului, speranțele mele legate de participarea la această cursă vizau doborârea pragului de 1h50min/21 km, după ce pragul de 2h îl doborâsem la Semimaratonul Gerar, alături de Anca Tifigiu si Lucian Daniel Lupa. Totuși, pe măsură ce timpul trecea și se apropia această cursă, am realizat că obiectivul meu era unul nerealist. Urma să alerg la București, pe plat, după 3 curse montane precedate de antrenamente specifice pentru trail și nu pentru plat. În plus, oboseala acumulată nu avea cum să mă avantajeze în tentativa mea de a stabili un nou record personal de timp pe 21 km așa că, în final, am luat decizia de a nu risca aiurea mai ales că aş fi deviat grav de la scopul meu iniţial legat de alergare care nu este nicidecum unul competitiv, ci este legat de menţinerea unui tonus bun şi a unei stări de sănătate optime.

Pe de altă parte, lipsa unui obiectiv clar pentru o cursă de 21 km făcea ca participarea să devină lipsită de miză şi, în consecinţă, ar fi urmat doar să mă bucur de eveniment, în sine, de atmosferă, de întâlnirea cu alţi alergători şi de spectacolul de pe margine. Un traseu pe care îl mai alergasem o dată, în octombrie, atunci când am parcurs primul meu semimaraton. Dar acum aş fi făcut totul fără stresul şi oboseala de atunci, ci relaxat, eventual încurajându-i pe cei din jurul meu. Cu toate acestea, am identificat un obiectiv care ar fi urmat - dacă îl îndeplineam - să-mi aducă mai multă bucurie şi împlinire decât coborârea sub pragul de 1:50. Iar pentru a-l explica, trebuie să mă întorc puţin în timp, până anul trecut, în vară, şi să fac puţină istorie a "carierei" mele de alergător şi nu numai...

Am fost la EcoMarathon Moieciu 2015!

Mi-a luat foarte mult timp până să-mi găsesc cuvintele potrivite pentru a descrie experienţa cursei de la Moieciu... şi încă nu cred că le-am găsit. Este foarte greu să pui în cuvinte ceea ce este desemnat de foarte mulți ca fiind cea mai frumoasă cursă montană din România. Mai potrivite decât cuvintele cred că sunt imaginile fotografilor voluntari care s-au întrecut în a surprinde peisaje și momente de-a dreptul uluitoare de pe traseul celor 3 celebre bucle ale cursei.

Auzisem de Moieciu de nenumărate ori până să ajung acolo. Părea a fi, așa, un fel de Meca al alergătorilor montani. Și una dintre cursele-reper de pe parcursul unui an. Una dintre cursele de la care nu ai voie sa lipsești dacă ești alergător montan. Alături de Retezat și Ciucaș, despre Moieciu lumea vorbește, de fiecare dată, cu respect, emoție și bucurie așa că nu-mi puteam stăpâni curiozitatea de a vedea despre ce este vorba și ce anume stârnește o asemenea percepție în rândul alergătorilor. Neavând însă experiența necesară, nu m-am încumetat să mă înscriu decât la proba de cross care include doar prima dintre cele 3 bucle ale maratonului. Chiar dacă acum îmi pare rău că nu am optat pentru cursa lungă, totuși nu regret că am mers la Moieciu fie doar și pentru a mă bucura de Bucla 1.

O cursă de suflet: 24 km de trail run la Maratonul Munții Măcin

Cine a ajuns vreodată în viață în Munții Măcin din Dobrogea, cunoaște acea puternică dorință de reîntoarcere pe unele dintre cele mai exotice, frumoase, sălbatice și unice plaiuri montane din România, care rămâne întipărită în suflet și nu-ți dă pace mult timp după aceea. Eu, cel puțin, asta am simțit în ultimii aproape doi ani după ce, într-un sfârșit de vară, mi-am satisfăcut o mare curiozitate legată de această parte a României care îmi era, până atunci, cvasi-necunoscută. Au fost suficiente 2 nopți la cort în apropierea Fântânii de Leac și o zi de trekking pe crestele Măcinului, pentru a mă atașa atât de puternic de acele locuri încât simțeam adesea dorul cum mă arde iar amintirile mă năpădeau cu o claritate așa cum numai în cazul lucrurilor foarte importante din viață se întâmplă.

Este lesne de bănuit că, în aceste condiții, după ce mi-am descoperit pasiunea pentru alergările trail, una dintre principalele locații despre care am căutat referințe legate de practicarea acestui sport a fost tocmai Munții Măcin. Pe la începutul iernii care a trecut am descoperit, săpând pe net, faptul că la începutul lunii mai a anului 2014 s-a organizat prima ediție a unui concurs de alergare montană intitulat Maratonul Munții Măcin. La acea oră încă nu se anunțase repetarea evenimentului și în 2015 iar în ceea ce privește planurile competiționale legate de începutul lunii mai, acestea se reduceau, pentru mine, la dorința de a participa la Wings for Life pentru care eram pregătit să mă înscriu. După această descoperire, am renunțat complet la orice intenție de a mă înscrie la Wings și m-am pus pe așteptat... nici măcar nu aveam vreo garanție că se va mai organiza ceva și în acest an însă eram decis ca, dacă acest lucru se va întâmpla, atunci să nu ratez ocazia de a alerga pe mult prea bătrânele creste ale vechiului Măcin.

Brasov Marathon 2015 sau cei mai grei 21 km de trail de până acum

După numai 3 săptămâni, m-am reîntors la Brașov pentru a participa la o nouă cursă de semimaraton montan despre care știam că este mai grea decât Intersportul dar avea avantajul de a se desfășura pe o vreme mult mai bună decât cea de care avusesem parte la începutul lunii aprilie. Simțeam însă că cele 3 săptămâni nu-mi aduseseră plusul de formă de care aveam nevoie pentru a susține această cursă așa cum mi-aș fi dorit și nici nu mă simțeam foarte motivat să alerg, poate și pe fondul a unor probleme care mă măcinaseră foarte tare din punct de vedere psihic în ultima perioadă de timp, până la a mă aduce în pragul renunțării la ideea de a mai veni până la Brașov. Lipsit, așadar, de o motivație serioasă, am ajuns, totuși, în orașul de sub Tâmpa în seara zilei de 24 aprilie și mi-am ridicat pachetul de participare de la noul mall brașovean unde am luat și cina împreună cu Eliza și cei doi kinderi care erau deja foarte obosiți după drumul de la București până aici.

Semimaratonul INTERSPORT Brasov 2015 sau prima cursă de trail running adevărat

Dacă până acum am alergat mai mult pe plat, cu mici variațiuni (Rasnov si Urlați), de această dată - pentru prima oară, de altfel - urma să fac, în sfârșit, un prim pas adevărat către visul meu: maratonul montan. De fapt, ar fi un al doilea pas, pentru că primul l-a reprezentat faptul că m-am apucat de alergare. 

Iată-mă, deci, la mai puțin de 9 luni de la prima mea tură de alergare pe Stadionul Dinamo alături de Călin, pregătindu-mă (în special sufletește), pentru o cursă de trail montan la care mă înscrisesem cu 3 sau 4 luni în urmă: semimaratonul Intersport Brasov pentru care organizatorii anunțaseră o diferență pozitivă de nivel, totală, de 600 metri. Distanța de 21 km nu-mi mai genera niciun fel de emoții. Diferența de nivel și conformația terenului însă da. Mai ales că nu avusesem ocazia până acum, decât de puține ori, să alerg pe ceva care ar fi putut să semene cu ceea ce aș fi avut de parcurs la Brașov: la Aluniș (în munții Buzăului), la Șimon (Bran), în Cheile Râșnoavei și la Dălhăuți (jud Vrancea). Atât și nimic mai mult, în 9 luni de zile. Puțin probabil ca, ceea ce urma să fac la Brașov, să fie de același nivel cu oricare dintre variantele de mai sus.

Zapezile Rasnovului si prima mea cursa de trail la munte

Despre Ilie Roșu, inițiatorul Maratonului Zăpezii de la Râșnov (ajuns la a 4-a ediție), se pot spune atât de multe lucruri încât s-ar putea scrie o carte (și sunt sigur că, la un moment dat, se va scrie o asemenea carte) în care ar trebui povestite cel puțin cele peste 100 de maratoane alergate cu steagul României în mână, în mai multe colțuri ale lumii. Poate că ar trebui să-mi asum datoria morală de a spune, totuși, câteva lucruri despre personalitatea lui însă vă las să lecturați ceea ce el însuși înțelege să împărtășească publicului, neavând nici eu altă sursă de informare, la acest moment, în afara website-ului său personal.

Opțiunea mea de a participa la evenimentul inițiat și organizat de acest mare om, a reprezentat o consecință firească a faptului că "spărsesem gheața" alergărilor hibernale odată cu semimaratonul din 14 decembrie, de la Băneasa (chiar dacă peisajul acelei curse nu a fost tocmai unul hibernal, ci mai degrabă specific unei toamne târzii), combinată cu decizia mea, luată încă de anul trecut, de a participa în acest an la un maraton montan. Fiind, totuși, vorba de o primă experiență în domeniul alergărilor la munte (nu neapărat montane), am decis că o cursă de 15 km ar fi numai bună pentru a lua contact cu alergările într-un astfel de cadru, mai ales că urma să se întâmple în plin sezon hibernal care, la poalele masivului Bucegi, chiar se manifesta în toată plenitudinea lui, nu așa cum am așteptat și nu s-a întâmplat la semimaratonul Gerar unde, de asemenea, părea că avem de-a face mai mult cu o toamnă târzie. Tot Gerarul a fost momentul în care am discutat pentru prima dată în viața mea, cu nea Ilie, venit și acolo să alerge cu tricolorul în mână și, cum invitația de a participa la Râșnov, mi-a adresat-o personal, nu am mai avut niciun motiv să stau de gânduri iar decizia a fost aproape instantanee.